Klaus Iohannis, despre rolul Primei Doamne: Nu cred că trebuie să fie o anexă a preşedintelui

Data publicării:
carmen klaus iohannis 1 aprilie 2015 mediafax

 

FOTO Mediafax

"Cred că este prima dată, după mulți ani, când publicul pare să aibă așteptări de la Prima Doamnă; acest lucru este, probabil, o consecință a deschiderii cu care am fost ales, dar se datorează şi felului de a fi al soţiei mele. Nici evoluția societății românești nu trebuie exclusă când discutăm despre acest subiect", scrie Iohannis, citat de Mediafax.

El afirmă că"simpatia cu care este primită Carmen peste tot pe unde merg îi încurajează și îi bucură nespus pe amândoi.

"Nu cred că Prima Doamnă trebuie să fie o anexă a președintelui, nici nu cred că îl poate înlocui pe acesta. Soţia mea poate să mă susțină însă în toate demersurile mele, să contribuie la o mai bună receptare a ideilor pe care le îmbrățișăm, să creeze o legătură mai strânsă cu anumite segmente ale societății și, de ce nu, să se implice, de exemplu, în diverse campanii educaționale sau în sprijinirea tinerelor talente", consideră preşedintele.

El spune că soția sa are multe calităţi de persoană publică şi a luat parte împreună cu el la evenimente protocolare, dar continuă să predea limba şi literatura engleză la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" din Sibiu.

"A venit, însă, adeseori la Bucureşti. Când au avut loc evenimente la care a putut să participe, a venit şi a stat în Capitală, dar nu s-a mutat permanent. Predă în continuare, munca ei îi aduce multă bucurie. Este adevărat că după vacanţa intersemestrială şi-a redus norma la jumătate, ca să poată jongla mai uşor cu noile cerinţe, însă nu va renunţa la predat. Nu s-a pus niciodată această problemă şi niciunul dintre noi nu a fost de părere că trebuie să se despartă cu totul de şcoală. Nu vedem utilitatea unei astfel de decizii. Pe ea o pasionează ceea ce face şi vrea să rămână conectată cu munca de la catedră. Singurele aspecte mai solicitante sunt drumurile, de la Sibiu la Bucureşti şi înapoi. Nu ni se pare însă că posibilitatea de a preda la un liceu din Bucureşti este o variantă care poate fi luată în calcul", mai scrie Iohannis.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri