Medicament pentru tratarea pedofiliei

Data publicării:
cercetator laborator vaccin - GettyImages - 24 iulie 2015-1

 

Foto: Gulliver/Getty Images

La studiul condus de specialiștii de la Insitutul Karolinska din Stockholm participă 60 de persoane care au cerut ajutor pentru că au fantezii pedofile, dar care nu au abuzat copii, scrie Daily Mail.

Scopul studiului este acela de a pune bazele unui program de prevenție pentru bărbații care suferă de această tulburare. "Astfel, încercăm să găsim o soluție pentru a reduce numărul de abuzuri asupra copiilor," explică autorul studiului, psihiatrul Christoffer Rahm.

Studiile care implică pedofili sunt rare din cauza problemelor de natură etică, dar și a dificultății care apar în strângerea datelor.

În timpul studiului, jumătate dintre participanți vor fi injectați cu acest medicament, iar cealaltă jumătate va primi un tratament cu placebo.

Potrivit specialiștilor, nivelul crescut de testosteron este unul dintre factorii care duc la comiterea abuzurilor sexuale. De asemenea, contribuie și factori precum lipsa empatiei și a auto-controlului.

Una din zece fete şi un băiat din douăzeci suferă un abuz sexual, atrage atenția specialistul, iar un tratament care să diminueze apetitul sexual ar putea reduce acest număr. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri