Sari la conținut

Nouă luni de „haiducie”. Ce i-a lipsit cel mai mult lui Silviu Florea în aventura sa din America de Sud

Silviu Florea și-a continuat extraordinara poveste în ediția din 9 aprilie a emisiunii „La Volan”.

În Valle dela Luna (Chile) a întâlnit un peisaj deosebit, de filme SF. Apoi a trecut în Bolivia, pe la un punct situat la o altitudine de 4.300 de metri, iar următoarele două luni și le-a petrecut numai la peste 4.000 de metri. „Cea mai mare problemă pentru mine era oxigenul”, mărturisește aventurierul, care menționează însă că motocicleta, alimentată cu benzină ieftină din Bolivia, s-a comportat exemplar.

Un alt punct cu emoții de pe harta lui Silviu Florea a fost deșertul Uyuni, una dintre minunile lumii. A avut noroc să dea de un canadian care venea pe două roți din Alaska și se îndrepta către sud și de încă un tip, care venea din America și mergea tot spre sud. „Au fost de acord să mergem împreună în Uyuni, în deșert. Este un platou cu un diametru de 400 de kilometri, numai sare, în mijloc ai o insulă, pe care uneori o găsești, alteori nu. După atâta timp, mergeam cu cineva. A fost extraordinar și s-a legat o prietenie deosebită între noi, fapt care pe mine m-a făcut să-mi continui drumul spre sud, cu ei, nu să mă duc spre nord: mai voiam o prezență umană cu mine”, a povestit Silviu Florea. A trecut apoi în Peru. A fost la Machu Pichu, apoi a ajuns la Lima, în capitala peruană, unde a făcut o pauză de două săptămâni pentru a se odihni. Următoarea țară de destinație a fost Ecuador. Era deja obosit. Trecuseră aproape opt luni de la plecare și se gândea ce să facă. A ajuns în Quito, în capitală, și urma Columbia. „Auzisem numai lucruri înfricoșătoare despre Columbia. A fost un moment în care am vrut să mă întorc în țară. Aveam bani, eram obosit, voiam să mă întorc, dar am zis: sunt la o țară distanță să ajung la Marea Caraibelor și să termin toată America de Sud. Și am intrat în Columbia, surpriza fiind că este mult mai sigură și mult mai frumoasă decât orice auzim noi la televizor. Am văzut și bune, și rele. Bogota este un oraș normal, dar este la altitudine, nimic deosebit pe acolo. Am ținut nord, către Cartagena, am văzut niște zone foarte frumoase, am ajuns la Marea Caraibilor și acolo întrebarea: trec și în Panama sau nu trec? Și-am zis nu. E suficient, trecuseră deja nouă luni și aveam un an de când plecasem de la serviciu, plus că mi-era dor. Mi-era dor de România, mi-era dor de prieteni, de familie și o să râdeți – sau nu – singurul lucru care mi-a lipsit să-l am cu mine a fost drapelul României. A fost o lecție interesantă pentru mine. Vezi ce contează? Prietenii, mâncarea, ce vezi, ce cunoști și asta-i viața!”, conchide Silviu Florea.

Când s-a întors acasă, a fost așteptat de prieteni la aeroport, cu drapelul României, și familia a fost acolo și a fost deosebit, spune Silviu. „M-am întors acasă cu o tolbă de aminiri și de aventuri”, recunoaște el. A stat o săptămână în țară, și-a văzut familia și rudele, fratele, care a zburat special în țară ca să se întâlnească, dar după o săptămână i se părea că știe prea multă lume, se simțea stingher. Și-atunci, antidotul a fost o lună-două de kiting în Turcia, cu cortul pe malul mării, ca să se balanseze lucrurile. „E nevoie de o echilibrare, pentru că de la o „haiducie” ajungi la mediul de unde ai plecat – apropo, România e superbă, când m-am întors, ce frumos și ce civilizat este mediul tău! M-am întors de la kiting balansat”, și-a încheiat Silviu Florea extraordinara poveste.

Citiți aici prima parte a povestirii sale.

Dacă însă vreți să aflați care a fost cea mai periculoasă parte a aventurii sale, urmăriți înregistrarea emisiunii din 26 martie (de la minutul 17:00).