Sari la conținut

Parcul unde s-a auzit prima oară "Deşteaptă-te române" a ajuns un loc al ororilor

În parcul Zavoi din Râmnicu Vâlcea, de altfel cel mai mare din oraş, puţini părinţi se mai aventurează să-i ducă pe copii la joacă. Şi asta pentru că figurinele montate de primărie îi cam sperie şi pe adulţi, nu doar pe cei mici.

Dacă autorităţile nu-i înţeleg pe oameni, specialiştii da.

Horaţiu Buzatu, arhitect „Brontozaurii, dinozaurii, totemurile acelea sunt absolut oribile, sunt de natură să îi sperie. Şi mai adaug un lucru, calitatea îndoielnică a imaginilor, dar şi prezenţa lor scenografică”.

Adriana Rotaru, psiholog: „Niciunul dintre personajele realizate in acest parc nu se regăsesc nici în basmele copilăriei, nici în desenele animate îndrăgite de copii”.

Edilii sunt totuşi încântaţi de ce-a ieşit cu aproape trei milioane de euro.

Daniel Ionescu, purtător de cuvânt la Primăria Râmnicu Vâlcea.

Percepţia unui copil este diferită de cea a unui adult. Copiii sunt atraşi de culorile mai vii. Adulţii mai puţin. La modul acesta lucrurile sunt relative.

Firma care a realizat personajele ce străjuiesc leagănele şi balansoarele spune că a respectat întocmai desenele proiectantului aprobate de edili.

Locuitorii din Vâlcea mai au timp să se obişnuiască cu figurinele. Fiind realizat în cea mai mare parte din bani europeni, cel puţin cinci ani, aceste leagăne şi balansoare vor rămâne în parc.