Premiera musicalului Cântec pentru Tisha, cadou pentru copiii cu nume de floare

Data actualizării: Data publicării:
IMG 8306

„Cântec pentru Tisha”, în regia Feliciei Dalu, este un spectacol inedit cu un text original, antrenant, plin de cântece și jocuri interactive în care spectatorii - mari și mici – pot deveni eroii poveștii Tishei.

"Este un spectacol emoționant dedicat atât copiilor peste patru ani, cât și părinților, şi care, prin interacțiune și jocuri noi, reușește să aducă în prim plan relația dintre copii și părinți, importanța și nevoia de a petrece cât mai mult timp împreună", se arată într-un comunicat de presă.

"Realizat după exigențele celor mici, musicalul „Cântec pentru Tisha” are toate ingredientele unui spectacol de succes: un scenariu inedit al unei povești reale, muzica originală antrenantă a compozitorului Eduard Petru Jighirgiu, interpretarea plină de farmec a unor actori experimentați și, surpriza spectacolului, apariția video a cuplului de actori Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol", potrivit comunicatului.

Preţul unui bilet este de 35 de lei.

Următoarea reprezentație a musicalului „Cântec pentru Tisha” se va juca în Vinerea Mare, 10 aprilie, ora 18.00, la sala ArCub. Atunci, MiniArtShow by Ioana Ginghină va face un cadou copiiilor din mediile defavorizate, donând 50% din profit. Spectacolul caritabil este realizat împreună cu Fundaţia Principesa Margareta a României.

Biletele se pot achiziționa din rețeaua Eventim. Rezervări de bilete se pot face la contact@miniartshow.ro, telefon 0749.419.999.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri