Sari la conținut

Premii şi Voltaj la Matinalul DigiFM

A plouat cu premii în Matinalul DigiFM. S-au dat şi-n această dimineaţă mai multe vouchere de 400 de lei în concursul mult-aşteptat de ascultători. Buna dispoziţie a fost asigurată de trupa Voltaj, gazde au fost Bogdan Miu şi Cătălin Striblea.

Bogdan Miu şi Cătălin Striblea au început dimineaţa cu premii pentru ascultătorii DigiFM. Voucherele au ajuns la cei care au ştiut „cuvântul zilei”.

Cătălin Striblea: „Ascultaţi în fiecare dimineaţă, până seara, auziţi cuvântul zilei.”

Bogdan Miu: „Avem şi un premiu mare cu care poţi să îţi mobilezi chiar toată casa, un premiu de 10.000 de lei, aşa că mult succes celor care sunt acum în renovări.”

În studioul DigiFM a ajuns trupa Voltaj.

Călin Goia: „Mai e vreodată ca la 20 de ani? Asta da, cu siguranţă, în suflet, noi ne simţim ca la 20 de ani, şi în viaţa de zi cu zi şi asta îi sfătuim şi pe oameni.”

De luni până vineri, matinalul Prima Ediţie de la DigiFM începe la 6:30.