Sari la conținut

Premiile Grammy: Britanicul Sam Smith, câştigătorul serii

Sam Smith (dreapta) a câştigat patru premii Grammy. FOTO: Gulliver/Getty Images

Seara premiilor Grammy a fost deschisă de legendara trupă hard-rock AC/DC. Pe scenă a urcat şi Madonna, care a cântat în premieră cel mai nou single al său. 

Câştigătorul serii a fost cântăreţul britanic Sam Smith, care a primit distincţia pentru cel mai bun debutant. El a reuşit să se impună în faţa rapperiţei din Australia, Iggy Azalea, şi a rockerilor de la Bastille.

La finalul serii, artistul britanic în vârstă de 22 de ani a plecat acasă cu patru premii. Sam Smith a mai câştigat două premii Grammy pentru single-ul său "Stay With Me (Darkchild Version)", iar discul său de debut, "In the lonely hour", a câştigat premiul pentru cel mai bun album pop, informează Reuters, citat de Mediafax.

„Vreau să mulţumesc bărbatului despre care este acest album şi de care m-am îndrăgostit anul trecut. Îţi mulţumesc că mi-ai frânt inima şi astfel am câştigat patru Grammy-uri”, a declarat Sam Smith.

Pharrel Williams a câştigat trei premii Grammy: pentru cel mai bun solo, cel mai bun album urban contemporan şi cel mai bun videoclip muzical, cu melodia "Happy".

Pe lista câştigătorilor s-au regăsit şi alte nume mari precum Lady Gaga, Christina Aguilera, Eminem şi Beyonce.

Lista câştigătorilor la principalele categorii:


Discul anului: "Stay With Me (Darkchild version)" - Sam Smith

Cântecul anului: "Stay With Me (Darkchild version)" - Sam Smith

Albumul anului: Beck - "Morning Phase"

Cea mai bună interpretare R&B: "Drunk in love" - Beyoncé feat. Jay Z

Cel mai bun album de muzică country: "Platinum" - Miranda Lambert

Cel mai bun album pop vocal: "In the lonely hour" - Sam Smith

Cel mai bun album rock: "Morning Phase" - Beck

Cea mai bună interpretare pop solo: "Happy" (Live) - Pharrell Williams

Cel mai bun artist nou: Sam Smith

Cel mai bun album pop vocal tradiţional: "Cheek To Cheek" - Tony Bennett şi Lady Gaga

Cea mai bună înregistrare dance: "Rather Be" - Clean Bandit feat. Jess Glynne

Cel mai bun album dance/electronic: "Syro" - Aphex Twin

Cea mai bună interpretare rock: "Lazaretto" - Jack White

Cel mai bun cântec rock: "Ain't it Fun" - Paramore

Cel mai bun album de muzică alternativă: "St Vincent" - St Vincent

Cel mai bun cântec R&B: "Drunk in Love" - Beyoncé feat. Jay Z

Cea mai bună interpretare rap: "i" - Kendrick Lamar

Cea mai bună colaborare rap/cântec: "The Monster - Eminem feat. Rihanna

Cel mai bun cântec rap: "i" - Kendrick Lamar

Cel mai bun album urban contemporan: "Girl" - Pharrell Williams

Cel mai bun album rap: "The Marshall Mathers LP2" - Eminem

Producătorul anului, non-clasic: Paul Epworth

Cel mai bun album de comedie: "Mandatory Fun" - "Weird Al" Yankovic

Cel mai bun album vorbit: "Diary of a Mad Diva" - Joan Rivers

Cea mai bună interpretare country solo: "Something in the Water" - Carrie Underwood

Cea mai bună interpretare country a unui duo sau grup: "Gentle on my Mind" - the Band Perry

Cel mai bun cântec country: "I'm Not Gonna Miss You" - Glen Campbell

Cea mai bună coloană sonoră pentru media vizuale: "Regatul de gheaţă/ Frozen"

Cel mai bun cântec scris pentru media vizuale: "Let It Go" - Idina Menzel (de pe coloana sonoră a animaţiei "Regatul de gheaţă/ Frozen"

Cea mai bună înregistrare remixată, non-clasică: "All Of Me" (Tiesto's Birthday Treatment Remix) - John Legend

Cel mai bun videoclip muzical: "Happy" - Pharrell Williams

Cea mai bună intepretare pop a unui duo sau grup: "Say Something" - A Great Big World şi Christina Aguilera

Cel mai bun album contemporan instrumental: "Bass & Mandolin" - Chris Thile & Edgar Meyer

Cea mai bună interpretare metal: "The Last In Line" - Tenacious D

Cea mai bună interpretare R&B tradiţională: "Jesus Children" - Robert Glasper Experiment Featuring Lalah Hathaway & Malcolm-Jamal Warner

Cel mai bun album R&B: "Love, Marriage & Divorce" - Toni Braxton & Babyface

Cel mai bun album de jazz latino: "The Offense Of The Drum"- Arturo O'Farrill & The Afro Latin Jazz Orchestra

Cel mai bun cântec/ cea mai bună interpretare gospel: "No Greater Love" - Smokie Norful

Cel mai bun cântec de muzică creştină comtemporană: "Messengers" - Lecrae Featuring For King & Country

Cel mai bun album gospel: "Help" - Erica Campbell

Cel mai bun album de muzică creştină contemporană: "Run Wild. Live Free. Love Strong." - For King & Country

Cel mai bun album pop latino: "Tangos" - Rubén Blades