Sari la conținut

Record doborât. Scufundări la minus două grade Celsius în Antarctica

Pregătirile au durat doi ani, dar cei doi spun că aşteptarea a meritat pe deplin. Asta fiindcă au realizat ceea ce mai reuşiseră doar zece oameni din lume - au înotat pe sub banchizele din Oceanul Antarctic, fără rezervă de oxigen.

Şi ca încercarea să fie şi mai dură, apa avea o temperatură de minus două grade Celsius. Călătoria în Antarctica nu a însemnat, însă, doar doborârea de recorduri, fiindcă cei doi aventurieri au avut timp să lege prietenii cu pinguinii şi balenele din cel mai sudic punct al planetei.