Sari la conținut

Retrospectivă 2014 | Evenimentele cinematografice ale anului

O aventură epică între bine și rău, libertate și sclavie în care Pamântul devine centrul de interes al unei străvechi și puternice amenințări a Transformerilor, povestea unui aventurier care se aliaza cu patru extratereştri pentru a salva galaxia şi o ecranizare a celebrului basm "Frumoasa din padurea adormita", prezentat din punctul de vedere al personajului negativ sunt cele trei scenarii care au atras, în 2014, cei mai mulţi oameni în cinematografe. Cele trei filme, Transformers: Exterminarea, Gardienii Galaxiei şi Maleficent, au adunat împreuna peste 2 miliarde şi jumătate de dolari din încasari.

Irina-Margareta Nistor, critic de film, ne explică: "Deocamdată ştim bine că în America filmele se adresează celor până în 25 de ani, între 15 si 25 de ani, şi atunci ei merg la cinema pentru a regăsi jocurile lor video. Din păcate, se fac tot felul de concesii pentru ca publicul să ajungă şi în sală şi să nu rămână doar în faţa unei tablete, cam tot timpul."

Succesul de casă pe care l-au avut filmele care abundă în efecte speciale, nu încântă pe toată lumea. Sunt multe voci care spun că industria cinematografică a ajuns sclava noilor tehnologii şi din această cauză mulţi producători fac rabat de la calitatea scenariilor şi interpretarea actorilor. Ei nu îşi mai doresc să spună o poveste, iar multe dintre filme se transformă într-o înşiruire de efecte speciale care de multe ori se repetă de la o producţie cinematografică la alta.

Irina-Margareta Nistor: "Cred că este o chestie care a tot urcat, a tot urcat aşa pentru că a avut câştig de cauză 3D-ul, deşi 3D-ul exista de mult, se chemau filme in relief. Chiar de curând am mers la Cinema City şi era un copilas care spunea : Cum nu avem ochelari? I se părea sfârşitul lumii că nu este în 3D. Pentru că, daca e sa ne uităm peste toate SF-urile care au fost anul trecut, trebuie să recunoastem ca ele sunt uşor repetitive."

În 2014, din top 10 filme cu cele mai mari încasări la nivel mondial lipsesc cu desăvârşire dramele, filmele de acţiune dar şi lung-metrajele istorice. Aşa că iubitorii acestor genuri cinematografice au fost nevoiţi să se reorienteze către micul ecran. Fiecare episod din seriale precum Homeland: Reţeaua terorii, House of Cards sau Urzeala Tronurilor au adunat milioane de oameni din întreaga lume în faţa televizoarelor. 

Pe lângă premierele fastuoase şi câştigurile fabuloase, 2014 a fost şi un an al inovaţiilor. Nu atât în privinţa filmărilor, ci a modului de a urmări un film. Vorbim aici de Google Cardboard, un vizor care transformă aproape orice telefon inteligent într-un uriaş ecran 3D. Greg Kumparak, jurnalist TechCrunch, spune: "Are nişte lentile care extind imaginea în jurul câmpului tău vizual. Şi când te uiţi în jur, imaginea se mişcă după tine. Este foarte, foarte uimitor."

Finalul de an a adus şi cel mai mare scandal care a zguduit Hollywoodul şi în acelaşi timp o provocare pentru toate casele de producţie. A fost vorba de spargerea serverelor de la Sony. Un atac cibernetic despre care compania crede că a fost lansat din Coreea de Nord. Managerii Sony sunt siguri că este o răzbunare pentru pelicula "The Interview", o parodie la adresa liderului suprem Kim Jong-un. Cei de la Sony nu au cedat presiunilor exercitate de la Phenian şi au lansat până la urmă filmul, în ziua de Crăciun. În prima zi de difuzare, The Interview a strâns peste un milion de dolari din încasări.

În ceea ce priveşte anul pe care îl avem în faţă,ei bine, previziunile arată că anul 2015 nu diferă cu mult de 2014. Marile studiouri vor miza tot pe continuările unor francize de succes, cum ar fi seria Star Wars ajunsă a Episodul 7 - The Force Awakens. Nu vor lipsi nici lansarea de noi producţii SF. Una dintre cele mai aşteptate premiere fiind cea a peliculei Ascensiunea lui Jupiter, povestea unei tinere a cărei misiune este cea de a readuce echilibrul în Cosmos.

"Eu cred că se vor intoarce si la niste povesti adevarate, adica refuz sa imi imaginez niste filme celebre sau nemuritoare cum e o Casablanca sau Pe aripile vântului făcute dintr-o data în 3D pentru că e inutil. Oricum, oricum, este o înselătorie pentru că noi le percepem în 3D si le percem chiar color pe alea care sunt alb-negru, aşa funcţionează mintea noastra. Dar daca ne lasam pacaliti, asta e" concluzionează Irina-Margareta Nistor.