Sari la conținut

Revelion tradițional în Munții Apuseni

În satul Drăgoteni din judeţul Bihor, doi tineri au transformat o casă bătrânească, veche de 150 de ani, cu laviţe sculptate, farfurii de lut şi paturi de paie, într-o casă de vacanţă. Acolo şi-au invitat prietenii, la un Revelion tradiţional. Au pregătit şi mâncăruri după reţete vechi, cum ar fi pâinea pe vatră.

Andrada Tempelian, gazdă din Drăgoteni: „Am învăţat-o de la bătrânele din sat, foarte simplu, făină, apă, drojdie, sare şi suflet şi rugăciune, spune ele. Că aşa creşte pâinea, prin rugăciune.” 

La 15 kilometri depărtare, în comuna Roşia, gospodinele au pregătit toată ziua mâncărurile tradiţionale pe care le vor pune pe masa de sărbătoare, pentru familie sau turiştii care îşi petrec aici Revelionul.

Elena Tipia, gospodină din Roşia: „Sarmalele se fac dintr-o compoziţie de carne de porc, slănină, orez, unsoare, jumări, bulion, de toate felurile, cu varză acră.”

Conform tradiţiei, colindătorii au mers din casă în casă şi i-au urat pe oamenilor, ca să aibă noroc şi prosperitate în anul care vine.

„Aveţi rând de colindători?

Da, haideţi!”

La Roşia, obiceiul colindului ţine până la Bobotează, atunci când se încheie sărbătorile de iarnă.

„Costumul este alcătuit din opinci, l-am moştenit de la străbunica mea cu ciorapi de lână, cum se zice, făcuţi tot de străbunica, poalele, zadie roşie, cârpă roşie peste spate şi cârpă roşie cu flori în cap, care o poartă doar fetele nemăritate.”

Floare Codoban - administratorul unei pensiuni: „Am avut mulţi turişti şi de Crăciun şi acum, de Anul Nou, facem sarmale, facem salate de mai multe feluri cu cartofi, de vânătă şi facem peşte fript.”

Am ales o zonă turistică, o zonă frumoasă, am venit aici cu prietenii.”

Această zonă din Munţii Apuseni este vizitată anual de peste zece mii de turişti români şi străini.