Sari la conținut

ROMÂNIA FRUMOASĂ, dar prea puțin cunoscută. Locuri unde se pot petrece vacanțe minunate

Turiştii pornesc dis de dimineaţă să viziteze împrejurimile superbe ale satului Rimetea, luând la pas dealurile stâncoase înalte de 650 de metri. După orice drumeţie, pofta de mâncare poate fi satisfăcută la unul dintre cele mai renumit restaurante din zonă, cu mobilier pictat, prosoape brodate de localnici şi meniu tradiţional.

La cinci kilometri distanţă de sat se află Cetatea Colţeşti, construită pe unul dintre versanţi. Drumul este destul de accesibil, potrivit pentru amatorii de drumeţii. Cetatea a fost construită în secolul al XIII-lea, anul 1926, pe vârful unuia dintre versanţii calcaroşi de la Rimetea, având un rol de apărare şi refugiu din cale invadatorilor, în special a tătarilor. Astăzi, zidurile se păstrează într-o bună parte, iar cel mai înalt este turnul de nord, care are aproximativ 20 de metri. Cetatea se află pe lista monumentelor istorice din anul 2010.

Lacu cu ape turcoaz, la Vida

„Colţ de paradis, caut turişti!” Un astfel de anunţ ar putea fi postat pe internet de cei care locuiesc în Valea Vida din Bihor, o zonă din România foarte puţin promovată. Locuri de vis, puţin cunoscute turiştilor, se găsesc la doar câţiva kilometri de drumurile naţionale din judeţ.

Lacul de acumulare, construit cu o pâlnie de preaplin, care pe vremuri alimenta cu apă o exploataţie minieră, are o culoare care se poate vedea doar în pliantele care prezintă peisaje cu destinaţii exotice. Turiştii vin la final de săptămână să se bucure de acest colţ de rai, însă trebuie să se descurce pe cont propriu cu masa şi cazarea. În zonă există puţine pensiuni, indicatoarele sunt inexistente, iar drumul de acces la baraj e foarte prost. Toate acestea însă nu îi pot ţine departe pe turişti de acest peisaj superb şi de cele peste 130 de peşteri şi caverne din zonă.

Un lac cu apă turcoaz, peşteri neexplorate, a căror intrare e acoperită de vegetaţie, păduri şi stânci impresionante. Aşa arată barajul de pe Valea Vida din comuna Dobreşti, judeţul din Bihor şi împrejurimile acestuia. Pentru evacuarea apei, barajul a fost prevăzut cu un deversor special.

Este un caz unic. Sau două astfel de cazuri cu astfel de construcţii cu pâlnie. Are efectul de a micşora presiunea apei în situaţie de ploi abundente asupra digului", explică Aurel Tamaş, localnic.

Construcţia deservea cândva o exploatare minieră. Farmecul locului nu se rezumă la atât.

„În zonă sunt multe obiective nedescoperite încă: peştera, izvorul Topliţa, Cheile Vida. O să avem şi un camping aici jos sub baraj, spune Florin Copos, viceprimarul comunei Dobreşti.

Dacă urmezi firul apei ce alimentează lacul, ajungi la izvor. Deasupra acestuia este o peşteră folosită ca refugiu. În zonă sunt aproape 300 de peşteri. Terenul comunei Dobreşti, situat între culmi şi acoperit de păduri, este ideal pentru practicanţii sporturilor offroad.

Lacul şi firele de apă reci ca gheţa sunt tot ce îşi pot dori pescarii împătimiţi.

"Se găsesc atât peşti răpitori de tip păstrăv, cleani şi foarte mult biban de mărimi atractive pentru pescari", spune Aurel Tămaş.

În preajma barajului este o singură pensiune, dar casele localnicilor sunt mereu deschise turiştilor.

Moara cu Noroc din ţara Făgăraşului

Cine crede că Moara cu Noroc există doar în paginile de literatură ale lui Ion Slavici, nu a ajuns niciodată la Ohaba, lângă Șinca Veche. Veche de peste 300 de ani, moara de apă din județul Brașov oferă un crâmpei din liniștea vieții la țară.

Propietarii spun că motivul pentru care moara, care a fost întotdeauna proprietate privată, a fost salvată, este pentru că vechii morari s-au opus naţionalizării din perioda comunistă, motiv pentru care a fost botezată Moara cu Noroc. Proprietarii macină şi acum grâul şi porumbul cu ajutorul morii. Din păcate, însă, indicatoarele rutiere spre Ohaba sunt puţine.

Nicu Popa face parte din a patra generaţie de morari care macină grânele cu ajutorul apei, exact ca acum 300 de ani. Pentru el, vechea moară este nepreţuită. Nu se satură niciodată să le explice vizitatorilor principiile care o pun în mişcare. Aşa a făcut din moara construită de strămoşii săi în 1837 un loc aparte. Fiind vorba despre singura moară funcţională din ţara Făgăraşului, mulţi sunt curioşi să o vadă.

„Turistul, când vine şi vede indicatorul, tinde să vadă lucruri inedite, pe care nu le-a mai văzut. Mulţi orăşeni din marile oraşe ale ţării, care se perindă pe la noi, sunt curioşi să vadă această moară”, spune Nicu Popa, proprietarul morii.

Grânele sunt măcinate cu ajutorul pietrelor de moară cumpărate tocmai din Franţa, iar întreg mecanismul este pus în mişcare de debitul apei. Acest lucru face ca făina şi porumbul să aibă gustul de pe vremea bunicilor. Tocmai de aceea, mulţi oameni pleacă de la Moara cu Noroc cu o pungă de mălai. 

„Am văzut că scria afară Moara cu Apa şi am venit să vedem şi noi ce este, dar este ceva extraordinar de fain. De 20 de ani sunt în România şi nu am văzut aşa ceva”, spune un turist.

După ce au aflat cum se macină mălaiul la cea mai veche moară din România, turiştii pot rămâne peste noapte la casa de oaspeţi a morarilor, cu doar 80 de lei pe noapte.

Făina de la Moara cu Noroc din Făgăraş este mai sănătoasă decât cea care se găseşte în magazine, pentru că grânele îşi păstrează toate proprietăţile prin sfărâmarea cu pietre, după cum mărturisesc proprietarii. Cu toate acestea, localnicii nu se îmbulzesc.

Cheile Sohodolului, zona cu cele mai multe peşteri din Europa

La mai puţin de jumătate de oră de Târgu Jiu, oraşul lui Brâncuşi, se găsesc Cheile Sohodolului, un fel de canion al Gorjului, cu stânci înalte ce îţi taie răsuflarea. Turiştii vin aici special pentru peisajul spectaculos.

Apele Sohodolului sparg cu putere stâncile, dar, pe alocuri, îşi urmează cursul lin. Superbele chei se înalţă de o parte şi de alta a râului şi îi lasă pe turişti cu amintiri pentru toată viaţa.

Situate în apropiere de comuna gorjeană Runcu, la aproximativ 15 kilometri distanţă de Târgu-Jiu, Cheile Sohodolului au forme unice. Odată ce ai ajuns aici nu ai cum să nu remarci măreţia stâncilor. Este unul dintre cele mai frumoase peisaje carstice, unde doar natura a sculptat în piatra.

Şi, totodată, un tărâm al alpiniştilor ce se încumetă să urce trasee abrupte. De 15 ani, Tiberiu Biolan urcă pe munţi şi spune că i-au rămas în suflet Cheile Sohodolului. Locul e frecventat de mulţi pasionaţi ai muntelui, pentru că în zonă sunt amenajate o mulţime de trasee.

„Este o zonă bună pentru perioada de vară. Bate vântul, e răcoare, dacă e foarte cald nu te poţi căţăra. Accesul este uşor”, explică Tiberiu Biolan, alpinist.

Turiştii care vin aici sunt în mare parte din judeţele Olteniei. Aşa se face că în zonă nu sunt prea multe pensiuni.

Nu este încă cunoscută, nu este făcută o reclamă la nivel de judeţ”, se plânge Ştefăniţă Dumitru, propietar de pensiune.

„Este păcat, foarte multă lume ştie de Cheile Sohodolului, mai ales că au cel mai mare număr de peşteri pe kilometru pătrat din Europa. Avem cu ce ne mândri”, spune Adrian Câmpeanu, primarul comunei Runcu.

Cheile Sohodolului au şi statutul de arie protejată, pentru că aici se găsesc numeroase specii rare la nivel naţional şi european, printre care garofiţa de stâncă ori castani seculari.