Sari la conținut
News Alert

ŞANTIERUL MAREA NEAGRĂ. Mamaia, bătrână staţiune, tânăr şantier

Lucrări pe plajă, lucrări pe faleză, lucrări pe malul lacului Siutghiol. De la un capăt la altul, stațiunea Mamaia este un mare şantier. O parte din lucrări vor fi terminate în două zile, înainte să ajungă aici primii turişti. Altele vor completa peisajul pestriţ până în mijlocul sezonului.

Turiştii se plâng de mizerie şi de lipsa organizării.

Aproximativ 25.000 de oameni sunt așteptați la Mamaia, în vacanţa de 1 Mai. Cei mai norocoşi sunt cazaţi la hotelurile de lângă plajele amenajate. Alţii se vor plimba printre pietroaie şi utilaje.

Turiștii nu se vor putea bronza la intrarea în stațiunea Mamaia. Plaja din această zonă va fi închisă pe toată durata sezonului estival. Practic, în această zonă se depozitează piatra care va fi dusă, în larg, pentru consolidarea digului.

Și pe faleză se construiește de zor. Se montează ultimele pavele și se amenajează incinte, fațade, piscine și spații verzi.

„Din punct de vedere al autorităților, stațiunea este pregătită, dar încă se mai lucrează, ca să știți”, spune Liviu Tramudana, purtător de cuvânt al Primăriei Constanța.

„Se pare că și anul ăsta, pe lângă ceilalți ani, iarăși ratăm startul de 1 Mai”, afirmă Radu Matei, consilier local al municipiului Constanța.

Pregătită sau nu pentru deschiderea sezonului de la sfârșitul acestei săptămâni, Mamaia va fi, și în 2015, cea mai aglomerată şi mai însuflețită stațiune de pe litoralul românesc. Însă cu altă faţă, comparativ cu aceea pe care a avut-o în urmă cu câteva decenii. Acum, Mamaia este străjuită de zeci de coloşi de beton, ridicaţi peste vechea stațiune, cu care are tot mai puține în comun.

Nu mai poate fi nimic recuperat. Practic, nu mai poate fi recuperată plaja, nu mai poate fi recuperat spațiul acela mirific dintre mare și malul lacului Siutghiol, nu mai pot fi puse în valoare cele câteva elemente de arhitectură interbelică”, este de părere istoricul Florin Anghel.

Peste vechea identitate a stațiunii, lucrările fără sfârşit din Mamaia au construit o imagine nouă, un renume nou. Acum, șantierul dă să se extindă dincolo de limitele administrative ale stațiunii.