Sari la conținut

Sărbători românești în Ungaria

Hotelurile şi pensiunile din localitatea Hajduszoboszlo din Ungaria sunt pline de turişti români.

„Am făcut peste 700 de kilometri, venim din Bucureşti. E o statiune de talie europeană”, spune un turist român.

De la an la an, numărul vizitatorilor români a crescut, iar gazdele s-au adaptat din mers şi cu meniurile.

Turiștii vin din toată România începând de la București, Bacău, Maramureș, Oradea. În acest an le-am oferit un pachet cu pomana porcului în care i-am implicat în data de 24, am tăiat porcul l-am preparat împreună cu turiștii apoi l-am mâncat, ne-am simțit bine. Am avut un program folcloric cu dansuri de muzică populară”, spune Eva Palvolgyi, managerul unui hotel.

După mesele îmbelşugate, românii care petrec în Ungaria s-au relaxat în piscinele cu apă termală, dar şi la aquaparkul care are 30 de bazine:

- „E foarte frumos! Nu am fost încă niciodată, am venit cu copiii, cu familia”.
- „Am venit de la Bistrița, ne simțim foarte bine, condiții foarte bune, excepționale ne dorim și noi la Bistrița așa condiții”, spun turiștii.

Avem un program prelungit de dimineaţa de la ora zece, până seara la ora 22:00 este deschis. Avem programe speciale de saună, petreceri cu spumă, băi de seară, iar de Revelion am plănuit o petrecere cu spumă”, spune Melinda Csiszar, managerul unui aqua parc.

De Revelion, în localitate spa din Ungaria sunt aşteptaţi peste 1.000 de români.