Schimbări pe care le poți face la locul de muncă pentru a câștiga simpatia șefului

Data publicării:
Stres locul de munca - Gulliver GettyImages

Foto: Gulliver/Getty Images

Nu întârzia! Studiile arată că angajații care ajung devreme la muncă, sunt considerați mai conștiincioși decât cei care întârzie. Chiar dacă aceștia din urmă rămân peste program.

Nu te teme să-i ceri sfatul! Indiferent dacă ești curios de metodele pe care le-a folosit pentru a ajunge departe în carieră, sau ai nevoie de ajutor pentru a finaliza un proiect, nu ezita să întrebi. Nu te va considera nepriceput ci, din contră, te va considera mai competent, potrivit unui studiu condus de Universitatea Harvard. Experții susțin că atunci când ceri părerea cuiva, îi recunoști inteligența și experiența, iar acest lucru îl determină să aibă o părere bună despre tine.

Descoperă care îi sunt așteptările și împlinește-le! Dacă un anumit proiect este mai important pentru el decât celelalte, implică-te mai mult și arată-i cât de eficient ești.

Acordă atenție detaliilor! Micile greșeli pot cântări mult în formarea unei păreri. Așa că acordă atenție chiar și celor mai mici lucruri și nu te grăbi.

Spune „mulțumesc”. Chiar și atunci când evaluarea șefului nu este una mulțumitoare. Potrivit unui studiu condus de Universitatea din California, atunci când un angajat este nerecunoscător riscă să atragă din partea șefului său mai multe critici.

Nu ezita să-ți iei concediu! Potrivit unui studiu condus de experții de la Oxford, angajații care își iau toate zilele de concediu au șanse cu 6.5% mai mari să fie promovați decât cei cărora le rămân zile de concediu la sfârșit de an. Specialiștii explică această concluzie prin faptul că vacanțele te ajută să fii mai creativ și astfel vei fi remarcat de șefi.

Fă-ți cunoscute opiniile! Implică-te în conversații și fă-te remarcat. Nu te teme de faptul că ai putea avea o idee proastă. Nu poți avea idei bune tot timpul, însă șeful tău va aprecia interesul pe care îl acorzi problemelor de la birou. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri