Sari la conținut

Somn de doi metri, prins cu lanseta pe Dunăre

Claudiu Cernea are o pensiune în Dubova şi, ca orice localinic, se ocupă şi cu pescuitul. Când a plecat cu barca pe Dunăre, ca în fiecare zi, ca să prindă peşte pentru turişti, nici nu-şi imagina ce monstru va prinde cu o simplă lansetă.

Claudiu Cernea, pescar amator: A fost greu, dar foarte plăcut ! Ne-am plimbat după el cu barca, ne-a adus pe mal, iar ne-a dus în larg, dar într-un final am reușit să îl aducem către barca și să ieșim pe țărm.

Acum se mândrește cu frumoasa captura şi abia așteaptă să îl servească turiştilor care au ieşit din camere să admire monstrul.

„E cel mai mare peste pe care l-am vazut in viata mea, nu credeam ca poate sa prinda cu o lanseta asemenea monstruozitate

O ciorba din somn, din căpățână și coadă... Cu un bucătar bun iese ceva extraordinar! După care la grătar, se topește grăsimea... Off, deja înghit în sec!”, spun turiștii.

Nici pescarii de profesie nu prind uşor un peste de asemenea dimensiuni.

„E imens, nici nu știu dacă puteam să îl scoatem afară din partea asta, din altă parte s-ar putea.

La băț e foarte greu să îl scoti. L-au tras cu barca... E imens la 90 de kilograme la lansetă.

Pescarul amator abia aşteaptă să se laude şI pe rețelele de socializare cu prada sa, cea mai mare din Golful Dunării în ultimul an.