Sari la conținut

Sziget, festivalul care adună sute de mii de participanți în fiecare an

De peste 20 de ani, luna august înseamnă pentru fanii muzicii, festivalul Sziget din Budapesta. Anul acesta acolo au cântat Rihanna și John Newman. Colegul nostru Balazs Barabas ne prezintă un eveniment de calibru european.

De 23 ani se organizează la Budapesta festivalul devenit legendar printre fanii muzicii, Sziget. Anul acesta s-a încheiat cu un număr record de participanți, 490.000 de tineri din toată lumea, deși biletele nu sunt deloc ieftine: intrarea pe o zi costă 65 de euro.

„Bună, sunt Karen sunt din Israel și îmi place Sziget. E mâncare bună și muzică bună! Mâncare excelentă. Mâncare bună, camping bun. Sziget rocks! Vă iubesc,” spune o participantă.

Salut sunt din Oradea, reprezint Romania și sfătuiesc toți românii să vină la cel mai tare festival din Europa. Mulțumesc mult,” adaugă altul.

Festivalul are loc pe o insulă de pe Dunăre din nordul Budapestei. Zilnic aici ajung peste 90.000 de vizitatori, care vin din 90 de țări. În 2011 Sziget a fost calificat printre primele 5 cele mai bune festivaluri din Europa de cotidianul britanic The Independent.

Organizatorii au grijă să ofere cât mai multe variante de petrecere a timpului liber, inclusiv pentru pasionații de șah. Dar rolul principal revine muzicii și practic există scenă pentru fiecare gen muzical. De exemplu, amatorii de muzică clasică au șansa de a-și testa veleitățile de dirijor.

Principalul punct de atracție este scena mare, unde au cântat în anii trecuți formații ca Iron Maiden, REM, Jamiroquai, Placebo, The Prodigy, Prince, iar anul acesta, Rihanna. Din păcate, festivalul din vara aceasta a fost marcat de o tragedie: unul dintre oamenii de bază ai Sziget, managerul de contracte Dan Panaitescu, a murit într-un accident de mașină cu doar o lună înainte de începerea festivalului. Cântarețul britanic John Newman a dedicat chiar un cântec în memoria lui.

Publicul Sziget este unul exigent, iar artiștii care vin aici pregătesc piese elaborate, deseori surprinzătoare. De exemplu, tema principală din Star Wars în stil ska.

Pentru cei pasionați mai mult de tradiții și de rădăcinile muzicale europene, a existat și o scenă de muzică populară. Unde, evident, nimeni nu-i împiedica pe cei mai entuziaști să încerce o horă improvizată.

Una din formațiile cu cel mai mare succes a fost Fanfare Ciocârlia din România. Entuziasmul publicului face de prisos orice comentariu.