Sari la conținut

Teodora Mareș: „Nu mai auzisem să se fi întâmplat ca actorii să fie scoși prin spate cu armata”

Dana Gonț: Bine ați venit la Bonton, doamnă Teodora Mareș. Vă mulțumesc că ați acceptat invitația noastră, mai ales că sunteți o prezență foarte discretă, mi se pare mie, în ultimii ani, mai ales la televiziune. De ce o actriță ca dumneavoastră evită, cred, aparițiile?

Teodora Mareș: Pentru că nu sunt de acord să apar în orice fel de emisiune. Atunci când sunt invitată, eu aleg.

Dana Gonț: Au trecut mai bine de 30 de ani de la filmul "Declarație de dragoste" și încă toată vă asociază cu acest film, vă întreabă cum a fost. Vă deranjează sau vă flatează lucrul ăsta?

Teodora Mareș: Uneori mă deranjează, sunt sinceră când vă spun asta. Alteori îmi face plăcere, pentru că a fost un film care a marcat o generație sau chiar mai multe generații, într-adevăr. Vă spun sincer că nu mă așteptam ca după 30 de ani să vorbim tot despre filmul acesta. Unde mă deranjează ar fi în faptul că multă lume a crezut că eu nu pot să fac altfel de roluri și am rămas cantonată într-un anumit gen, într-un anumit tipar și asta pe mine m-a deranjat un pic, pentru că cred că trebuia să am o evoluție mult mai frumoasă ca actriță, ceea ce nu cred că s-a întâmplat.

Dana Gonț: Adică rolul acela până la urmă, deși v-a făcut extrem de cunoscută, v-a și limitat pentru viitor. Cum ați făcut față valului de simpatie și aș îndrăzni să spun, chiar statutului de vedetă, atunci la 22 de ani, după ce a apărut „Declarație de dragoste”? După aceea a fost și „Extemporal la dirigenție”, au fost mai multe.

Teodora Mareș: A fost și „Moromeții”, a fost și „În fiecare zi mi-e dor de tine”, au fost mai multe filme.

Dana Gonț: Cum ați făcut față acestei celebrități care v-a lovit poate și în sensul pozitiv, și în sensul negativ?

Teodora Mareș: Eu sunt un om destul de echilibrat și succesul de la vremea respectivă nu mi-a luat mințile. Aveam 22 de ani de ani pe care i-am împlinit chiar în timpul filmărilor, pentru România anilor '84-'85 a fost ceva deosebit, pentru că nu mai auzisem să se fi întâmplat ca actorii să fie scoși prin spate cu armata, că publicul era atât de numeros și toți voiau să ne atingă, să le dăm autografe, făceam cu greu față la lucrurile astea și eram ajutați. Am avut proiecții prin țară, oamenii în provincie erau și mai dornici de a ne vedea atât de aproape, a fost așa... a fost ca-n filme.

Dana Gonț: Și-n valul ăsta imens de simpatie și la o vârstă atât de fragedă, ce din structura dumneavoastră v-a făcut să nu fiți un pic mai luată de val?

Teodora Mareș: Eu cred că în viață omul trebuie să aibă măsură. În orice face. Dacă nu are măsură atunci scapă hățurile și nu e bine. Eu am fost atentă întotdeauna să nu exagerez în nimic și cred că un pic de modestie trebuie pentru fiecare.

Dana Gonț: Povestea dumneavoastră pare una ușoară. O fată frumoasă, care este distribuită într-un film, are mare succes, devine actriță, i se deschid niște uși... a fost chiar așa de ușor, este chiar așa de ușor cum pare?

Teodora Mareș: Am fost destul de norocoasă. Meseria nu este o meserie ușoară meseria aceasta. Ea, văzută din afară, de către spectatori, pare foarte frumoasă, foarte simplă, foarte ușoară, spun: "ce faceți voi acolo, vă faceți că râdeți, vă faceți că plângeți"... nu este așa deloc. E o meserie grea, pentru care trebuie să fii bine pregătit, este chiar o meserie de umilință la un moment dat... Trebuie să știi să treci peste toate lucrurile astea, trebuie să știi să-i respecți pe cei din jur, să-ți respecți colegii și momentele lor de slăbiciune, dacă nu știi să le respecți și să-l lași pe om să se liniștească, să-i treacă, să nu te cerți, să nu se ajungă la conflicte...

Dana Gonț: Ce vă lipsește cel mai mult în societatea de astăzi? În viața asta pe care o ducem noi în România?

Teodora Mareș: Nu-mi plac oamenii nepoliticoși. Mă doare sufletul când văd că cineva calcă pe iarbă, că aruncă chiștocul de țigară din mașină sau eventual și pachetul gol. Sunt lucruri care mă deranjează. Nu-mi place că mulți oameni au uitat să-i mai respecte pe cei din jurul lor. Nu mai respectă un om mai în vârstă. Bărbații nu mai sunt atât de politicoși cum erau odată. Mi s-a întâmplat de multe ori să vorbesc cu "dumneavoastră", să mă adresez cu "dumneavoastră" unui bărbat, iar el să continue să mă tutuiască. Lucrul ăsta pe mine mă deranjează foarte mult. Țin cu orice preț să fiu un om politicos, chiar dacă în jurul meu lucrurile lasă de dorit.

Dana Gonț: Ce înseamnă pentru dumneavoastră o doamnă? La ce vă gândiți? Cum ați defini?

Teodora Mareș: Cred că o doamnă se vede, se simte de când intră pe ușă. Degeaba încerci să fii o doamnă dacă lucrul ăsta nu-ți vine din interior. Oricât ai lucra cu tine, cred că undeva se vede că nu ți se potrivește carcasa aceea. O doamnă trebuie să fie în primul rând feminină, să știe ce vrea, să fie hotărâtă, să aibă grijă la ținuta ei, atât la îmbrăcăminte, cât și la felul în care merge, de a gesticula, de a râde și cred că mai trebuie ceva și de la natură.

Dana Gonț: Aș vrea să vă întreb, din experiența de viață pe care ați acumulat-o până acum, cam care sunt lucrurile pe care le-ați desprins așa că sunt foarte importante în viața unui om?

Teodora Mareș: Important pentru mine sau așa cum văd eu lucrurile, importantă este familia, grija față de cei mai în vârstă din familia ta, bunici, părinți, trebuie să te bucuri de ei, pentru că nu știi cât mai stau cu tine, după care vine meseria, prietenii sunt foarte importanți, un om nu cred că poate să trăiască fără prieteni buni, adevărați, sinceri și nu foarte mulți. Că prietenii sunt puțini.