Timp liber. Spectacolul „Arca lui Noe”, la Circul Globus

Data publicării:
circ globus arca lui noe spectacol

Situat spre centrul Capitalei, la circ se poate ajunge în aproximativ 20-25 de minute. Dacă veniţi cu maşina, veţi consuma carburant în valoare de 10, cel mult 20 lei, în funcţie de consumul autoturismului. Găsiţi şi loc de parcare la liber.

Pentru un bilet la circ scoateţi din buzunar între 25 şi 60 de lei, în funcţie de locul pe care îl alegeţi în sală. Copiii cu vârsta până la 4 ani nu plătesc, dar nu au nici loc pe scaun, aşa că trebuie ţinuţi în braţe. Dacă vreţi să fiţi siguri că prindeţi un anume loc în sală, vă puteţi face rezervare online, dar biletele trebuie ridicate cu o oră înainte de începerea spectacolului.

Timp de aproape trei ore, veţi putea urmări numere de dresură, de acrobație şi momente comice cu clovni. În arena circului vor intra pe rând elefanţi, zebre, o girafă, un rinocer care cântăreşte peste două tone, dromaderi, câini, capre şi cai.

Vă recomandăm să plecaţi de acasă cu bani în buzunar pentru că aveţi pe ce îi cheltui: de la nas de clovn care luminează, la pălării colorate, baghete fermecate şi baloane. Dacă în timpul spectacolului vi se face foame puteţi cumpăra ceva de ronţăit de la tonetele amplasate în foaier, precum floricele de porumb, biscuiţi sau acadele.

Tragem linie şi calculăm! Aproximativ 150 de lei vă costă distracţia la circ. Dacă v-aţi decis să mergeţi, aflaţi că spectacolele se ţin în fiecare sâmbătă de la ora 15 şi duminica de la 11 şi de la ora 15.

Preţul biletelor:

60 lei categoria I

45 lei categoria II

45 lei categoria III

35 lei categoria IV

25 lei categoria V

Cât costă transportul:

distanţă: 10-12 km

cost carburant: 10-20 lei

Ce puteţi cumpăra:

nas de clovn 3 lei

pălărie 10 lei

balon 10 lei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri