Sari la conținut
News Alert

TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE. Când devine peștele periculos pentru sănătate

Consumaţi peste de cel puţin două ori pe săptămână - este recomandarea tuturor medicilor. Întrebarea este: oare toţi peştii merită să fie puşi în aceeaşi oală?

„Ar trebui, atunci când vorbim de un peşte, să ne gândim de unde a provenit”, spune Cristian Mărgărit, consultant în nutriţie.

Cu toate acestea, atunci când alegem să cumpărăm peşte, provenienţa este ultimul lucru care ne preocupă. În magazine găsim peşti crescuţi în ape poluate, cum ar fi Dunărea, dar şi mulţi de acvacultură, care sunt hrăniţi cu furaje nu tocmai sănătoase. Iar multe din tipurile de peste oceanic pot conţine cantităţi mari de mercur, care ne poate afecta sănătatea. Ce trebuie atunci să punem în farfurie?

„N-avem decât să mergem pe un proverb românesc vechi: cine ştie scapă”, spune prof. dr. Pavel Chirilă, medic primar medicină internă.

Aşadar, informaţia este cheia. De aceea, tipul de peşte pe care îl punem pe masă trebuie „cunoscut”. Mediul în care trăiesc şi implicit alimentaţia sunt cei doi factori care dau valoare cărnii. Peştii de crescătorie, cum ar fi crapul, carasul sau păstrăvul, au o hrană care poate influenţă în rău calitatea lor, spun unii medici.

Făină de peşte mai conţine hrana aceasta, făină de soia, proteină de mazăre mai conţine, grâu, mai conţine ulei de peşte, mai conţine ulei vegetal şi mai conţine minerale şi vitamine care sunt adăugate. Cu mici excepţii, cred că am putea spune că nimic din formula asta nu se regăseşte în hrana naturală a peştilor”, spune Pavel Chirilă.

Iar astfel se poate degrada compoziţia peştelui în acizi graşi de tip omega.

De exemplu, omega 6 cu omega 3 trebuie să aibă un anumit raport. Peştele conţine mai mult omega 3. Leguminaceele conţin mai mult omega 6. În momentul când hrăneşti în crescătorie peştii cu soia, cu mazăre, cu grâu, clar că în corpul peştelui începe să predomine omega 6. Şi atunci degeaba ne mai hrănim cu peşte, că nu e calitativ bun”, mai spune medicul.

În plus, mulţi peşti de crescătorie, atunci când se îmbolnăvesc, sunt trataţi cu antibiotice. Odată consumat peştele, antibioticele ajung şi în organismul uman.

Dar noi ştim din medicina umană că atunci când faci un abuz de antibiotice, imunitatea scade, în sensul că unele bacterii sunt distruse, dar proliferează altele noi care au rezistenţă la aceste antibiotice”, arată Pavel Chirilă.

În lume au început să apară însă tot mai multe crescătorii în care peştele trăieşte cât mai natural posibil. Trendul a ajuns şi în România. Pe Valea Doftanei, la 1100 de metri altitudine, după ce parcugi 12 km de drum forestier, ajungi la păstrăvăria lui Vasile Lupu. Păstrăvăria este alimentată în permanenţă cu apă de izvor rece ca gheaţa. Exact ce-i place păstrăvului.

„Se reîmprospătează cam la 10-12 ore complet apa. Apa este tot timpul schimbată. Şi asta îi dă savoare şi calitate peştelui care creşte şi se hrăneşte aici. Este un factor foarte improtant apa”, spune Vasile Lupu, specialist în piscicultură.

În plus, nici urmă de antibiotice. Vasile Lupu a demarat procedurile pentru obţinerea certificatului de producător ecologic.

Dacă se întâmplă să se îmbolnăvească, nu folosim tratamente cu antibiotic sau cu alte substanţe, decât sare. Adică sare de salină, bulgăre, pe care o punem în canalul de aducţiune, zilnic, mai ales pe timpul verii deversăm o cantitate suficientă care se dizolvă în apă”, arată el.

În plus, peştii sunt hrăniţi cu mâncare certificată ecologic.

Un kilogram de peşte costă 28 de lei. Cu câţiva lei mai mult ca cel din păstrăvăriile obişnuite pe care îl găsim în magazine.

Un alt peşte de crescătorie des întâlnit în magazine este somonul, cunoscut de mulţi pentru aportul de omega 3, care protejează inima şi vasele de sânge.

aproximativ. Şi asta ar însemna să mâncăm peşte în fiecare zi”, spune Cristian Mărgărit.

Spre deosebire de cel sălbatic, somonul de crescătorie este în unele cazuri colorat forţat.

„Atunci când producătorul vrea să crească intensitatea culorii, roz, roşu, adaugă un colorant care se numeşte cantaxantin, sau astaxanthin, sau E161. E o substanţă care se adaugă în hrana lor şi care nu ştim când poate deveni toxică pentru om”, explică Pavel Chirilă.

De aceea peştele de captură pare a fi mai sănătos decât cel de cultură. Provine teoretic din apa cea mai curată. Cu toate astea se vorbeşte des despre posibile contaminări ale oceanelor cu mercur.

„Personal nu îmi fac griji din cauza mercurului, sunt multe alte substanţe care pot fi în peşte, ne gândim şi la contaminarea radioactivă şi la dioxine. Eu mi-am făcut un test de mercur, de sânge, deşi mănânc foarte mult peşte, mi-a apărut o cantitate foarte mică”, spune consultantul în nutriție.

În plus, există trucuri simple pentru a evita posibila acumulare a acestui metal greu în organism.

„Să asociem întotdeauna legume şi fibre peştelui, astfel încât eventualul mercur să fie legat”, este sfatul lui Cristian Mărgărit.

„Sardinele câştigă aici un rol foarte improtant, sunt nişte peşti mici foarte bogaţi, ficatul de cod este foarte bun, deci nu carnea codului, macroul mic, nu macroul mare şi bineînțeles la polul opus ne gândim la rechin, de exempl,u care este un peşte mare, mănâncă alţi peşti, acumulează

toxine şi nu are o cantitate mare de omega 3”, mai spune el.

Puţini ştiu însă că în ultimii ani, din cauza pescuitului excesiv, 90% din speciile de mari prădători din oceanele lunii au dispărut. Oamenii au pescuit atât de mult încât a fost nevoie de impunerea unor legi speciale care să permită pescuitul doar în anumite sezoane, în anumite cantități de peşte şi doar cu tehnici speciale care nu distrug ecosistemul marin.

Anumite specii, precum tonul, merluciul, codul atlantic sunt peşti puşi în pericol de metodele industirale de pescuit. Anumite specii de peşti e bine să nu fie foarte mici. Atunci când îi vezi în galantar au o dimensiune redusă, de exemplu până în 20 de centimetri. Înseamnă că au fost pescuiţi în afara perioadei legale. Şi atunci e o alegere conştientă de a nu cumpăra”, spune Irina Bandrabur, ofiţer de presă Greenpeace.

„Ne putem uita pe pachetele de mâncare în magazine şi pe cele de peşte vom observa un semn, MSC, este un anumit simbol care ne arată că provine din pescuit sustenabil”, spune Cristian Mărgărit.

Este bine aşadar să ţineți cont de toţi aceşti factori atunci când alegeți să mâncați peşte.

Peşte care conţine puţin mercur:

-macrou

-anşoa

-hering

-sardină

-crab

Peşte cu un nivel ridicat de contaminanţi:

-rechin

-ton

-macrou mare

-peşte spadă

-snapper

-homar

-crap