Sari la conținut

Tineri voluntari deveniţi "nepoţi de împrumut" pentru bătrânii singuri

Moldova este cea mai săracă regiune din Uniunea Europeană, arată Eurostat. Cei mai afectați sunt vârstnicii din zonele izolate. Din acest motiv, un grup de elevi de la Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" din Hârlău, judeţul Iaşi, încearcă, de câteva luni, să schimbe destinele unor bătrâni.

Tanti Virginia trăieşte singură în satul Pârcovaci. Pentru a ajunge la ea, elevii au de străbătut 12 kilometri, dus-întors. Încearcă să o viziteze săptămânal, chiar dacă drumul până aici îi costă mai mult decât banii lor de buzunar.

Sunt cam 10 lei dus-întors, plus pentru că mai cumpăram pentru bătrâni fructe și ce mai aveau nevoie, ajungeam la 20 de lei și la 20 de lei pe săptămână nu-i chiar așa de ușor”, spune Gabriel Chipara, voluntar.

Din grupul de voluntari fac parte acum peste 40 de tineri, cu vârste cuprinse între 12 şi 19 ani. Ştefana Ciubotaru este cea mai mica, dar ştie foarte bine ce înseamna generozitatea.

„Persoanele sunt foarte necăjite și când știi că tu ai toate posibilitățile, iar ei nu au absolut nimic, e ceva parcă ireal”, spune Ștefana Paula Ciubotaru, voluntară.

Am pornit de la o poveste, o poveste a unei bunicuțe și am ajuns la 15 destine, care au devenit stil de viață pentru tinerii noștri”, afirmă Liliana Bulgagiu, psiholog și coordonator proiect

Aflaţi duminică, de la 17:30, la emisiunea Bonton, întreaga poveste a voluntarilor care devin nepoţi pentru bătrânii singuri.