Toate filmele din seria „Star Wars” vor putea fi descărcate online începând de vineri

Data publicării:
star wars FB

Cele şase filme din serie, alături de conţinuturi-bonus vor fi accesibile spre vizualizare în format HD pe diverse dispozitive, potrivit unui anunţ oficial făcut luni de Walt Disney Studios, Lucasfilm Ltd. şi 20th Century Fox, informează site-ul revistei Variety, citat de Mediafax.

Fanii francizei "Star Wars" vor putea să cumpere cele şase filme fie individual, fie într-un set. Acestea vor fi disponibile pe site-urile mai multor comercianţi online, precum iTunes, Google Play, Amazon, Vudu, XBox Video, PlayStation Store şi Verizon Fios.

După achiziţionare, toate filmele, cu excepţia „Războiul Stelelor: Ediţie Specială/ Star Wars: Episode IV - A New Hope”, vor fi disponibile în conturile clienţilor de pe platforma online Disney Movies Anywhere. Drepturile asupra acestui film, primul lansat din serie, dar al patrulea din punctul de vedere al cronologiei intrigii, sunt deţinute în prezent de 20th Century Fox.

Alături de cele şase filme lansate deocamdată în universul "Star Wars" vor fi puse la dispoziţia fanilor mai multe interviuri cu producătorii şi echipa de creaţie din spatele fiecărui film, inclusiv cu regizorul George Lucas, scenograful Doug Chiang şi inginerul de sunet Ben Burtt, dar şi cel puţin cinci scene importante, dar şterse la montajul final pentru fiecare dintre cele şase pelicule.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri