Troițele din Șchei, incluse în circuitul turistic al Brașovului

Data publicării:
brasov drona clip de promovare 2

Aceste troițe sunt mărturii ale tradiției ortodoxe a Brașovului, însă pe unele dintre ele există și influențe catolice sau protestante, ceea ce arată că de-a lungul timpului șcheienii au fost o comunitate educată care nu a respins ceea ce este frumos. Vizitarea acestor troițe face parte din proiectul „Troițele din Șchei — mărturii ale timpului” inițiat de Agenția Metropolitană Brașov, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Brașov. Includerea acestor troițe într-un proiect urmărește valorificarea patrimoniului cultural construit al Brașovului și lărgirea ofertei culturale brașovene prin aducerea la cunoștința populației locale și a turiștilor a moștenirii culturale din Șcheii Brașovului”, a declarat istoricul Alexandru Stănescu, autorul albumului Troițe și Cruci din Șcheii Brașovului.

Traseele pentru vizitarea troițelor pornesc de pe strada Lacea de lângă Baza Olimpia, din Piața Unirii, și din zona Belvedere, de pe drumul spre Poiana Brașov. Crucea din Cutun, cel mai vechi monument, datând din anul 1292, se află în stare de conservare în cimitirul Bisericii Sf. Treime de pe str. Barițiu, în imediata apropiere a Pieții Sfatului, unde turiștii pot vedea și mormintele unor familii princiare și boierești.

Pe traseul cu nr. 1 intitulat „Crucile Costenilor și Pajiștenilor” sunt incluse Crucea Căpitanului Ilie Birt, Agheasmatarul Bisericii Sf. Nicolae, Crucea de pe Podragu, Crucea de pe Curcanilor, Crucea de la Știm (Crucea din Grui),Crucea Mușicoiului, Crucea de pe Perșani, Crucea Dreptății, Crucea lui Bobiț, Crucea de la Bobiț, Crucea de pe Pajiștei, Crucea din Zid, Crucea Benghii, Crucea de la Zavici, Crucea de pe Strada Junilor și Crucea de la Pernea (Valea Morilor).

Al doilea traseu, „Crucile de pe Tocile și Valea Morilor”, include Crucea Căpitanului de pe Tocile, Crucea lui Arsenie Stinghe, Crucea de pe malul Bisericii,Troița din Vâlcelu, Crucea din Potor, Crucea de la Bucă, Crucea din Variște, Crucea Junilor din Bătrâni, Crucea de la Podul Crețului și La „ăle două cruci”.

Pe al treilea traseu, „Crucile din Cacova”, pot fi vizitate Crucea din Malul Ciurcului, Crucea de pe Colțul Putinarilor, Crucea de la Chetriș, Crucea de la Șargu, Crucea de pe Cacova, Crucea de la Alexe și Crucea de pe Coasta Prundului. Toate traseele pot fi parcurse atât pe jos, cît și cu bicicleta, iar la unele se poate ajunge chiar cu mașina.

Crucile și troițele au diverse înscrisuri despre anul construcției și numele celor care le-a construit.

Istoricul Alexandru Stănescu a precizat că la Târgul de Turism desfășurat recent la București, unde au participat și Junii Brașovului și unde au fost distribuite câteva sute de exemplare din albumul Troițe și Cruci din Șcheii Brașovului, mai multe agenții de turism străine și-au arătat intenția pentru această zonă a Brașovului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri