Sari la conținut

Turism şi credinţă în Ţara Făgetului

Mănăstirea este amplasată într-un cadru pitoresc şi pare locul ideal pentru cei care caută să-şi regăsească liniştea sufletească.

Drumul este lung, greu şi pe unele porţiuni lipsit de asfalt, însă, odată ce aţi păşit în pustietate veţi descoperi un peisaj deosebit de frumos şi veţi afla poveştile impresionante ale măicuţelor care şi-au dedicat viaţa să-l slujească pe Dumnezeu. La o aruncătură de băţ de Dunăre, un sat uitat de lume este locul în care o mână de măicuţe a îmblânzit natura.

Numele manăstirii Strunga este dat de satul care era amplasat în această vale, înconjurat de dealuri şi cu ieşire la balta Oltinei. De mai bine de 40 de ani localitatea a fost părăsită pentru că tinerii au plecat spre oraş, iar bătrânii au trecut la cele veşnice!

Goniţi de condiţiile dure de trai şi de izolare, mai toţi localnicii din Strunga şi-au căutat norocul prin alte părţi. A rămas în urmă doar vechea bisericuţă a satului, înălţată la începutul secolului al XIX-lea, din lut și nuiele.

Pentru că Dobrogea era pe atunci sub stăpânire otomană, regulile spuneau că aşezămintele de cult creştine nu pot fi mai înalte decât un om călare. La începutul secolului 20, biserica a fost reclădită.

„La sfânta masă s-a găsit un pomelnic cu șase ctitori bulgari. Bulgarii au fost ctitorii acestei biserici”, a spus maica Emilia. Tot din acele vremuri se păstrează patru icoane pe lemn și câteva straie bisericești.

Este un veșmânt preoțesc și este foarte, foarte vechi. Datorită uzurii de care dă dovadă și aceasta bineînțeles ne duce cu gândul că au slujit acei preacuvioși părinți ani îndelungați cu acest veșmânt. După ce l-am văzut, cred că are peste 100 de ani”, a spus maica Filareta, stareța Mănăstirii Strunga.

Renaşterea lăcaşului s-a produs în 2004, când înaltele feţe bisericeşti au decis să ctitorească în satul Strunga un schit de maici cu Hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”.

Prima care s-a hotărât să rămână în acest loc a fost maica Filareta, în prezent stareţa mănăstirii. „M-am speriat de atâta ciudăţenie, de atâția ciulini și şerpi, pentru că aici este și zona lor. Mă rog la Bunul Dumnezeu și la Maica Domnului să mă facă să iubesc ciulinii ca pe cele mai frumoase flori, iar șerpii ca pe cei mai buni prieteni și așa m-am întărit și am rămas pe aceste meleaguri”, a spus maica Filareta.

În cei zece ani care au urmat, pe locul schitului modest s-a înalțat o biserică impunătoare, dar și un complex care poate găzdui 100 de pelerini, într-un loc peste care se așternuse de mult uitarea.

„Eu sunt o pacătoasă. Am rugat pe cei milostivi, am bătut la ușa celor milostivi împreună cu maicile și cu părintele, ca și Lazăr la masa bogatului, să ne ajute să ridicăm aceste lucrări. Întâi s-a început cu corpul de chilii”, a spus maica Filareta.

Fiecare maicuță de la mănăstirea Strunga are o poveste de viață cutremurătoare. Cele mai multe dintre ele au fost măritate în tinerețe, însă și-au pierdut familiile.

Altele și-au crescut copiii, le-au făcut un rost în viață, iar apoi s-au retras la Strunga pentru a-l sluji pe Dumnezeu. Cea mai în vârstă are 82 de ani și a ajuns la mănăstire în urmă cu nouă ani. „Viața la mănăstire este frumoasă. Să fim toate, să ne iubim, să trăim în frăție, să ne rugăm și avem o maică stareță foarte bună. Părintele este tinerel, dar ne învață foarte multe”, a spus maica Ecaterina.

Pentru a ajunge din Constanța la mănăstirea Strunga, pelerinii trebuie să parcurgă 125 de km, până în orașul Băneasa, după care merg spre satul Răzoare, unde șoseaua asfaltată se termina și urmează un drum pietrut de 7 km la căpătul căruia se află Schitul.