Turist acasă | Cascada Cailor, într-o perdea de gheaţă

Data publicării:
cascada cailor

Înainte de a porni în drumeţie trebuie să ne asigurăm că avem mănuşi, căciulă, fular, bocanci şi, bineînţeles, spirit de aventură. Toate sunt necesare, chiar dacă ghidul turistic ne arată că cele două căi de acces la Cascada Cailor sunt uşoare. Primul este un traseu de o oră, pe jos, şi porneşte din Pasul Prislop. Al doilea, mult mai uşor, începe din staţiunea Borşa Complex, situată la 10 kilometri de oraşul Borşa. Mai întâi cu telescaunul, apoi la pas timp de 20 de minute pe un traseu bine delimitat de salvamontişti. Această variantă este, de altfel, preferata turiştilor.

După plimbarea pe poteca străjuită de brazii falnici, acoperiţi de zăpadă, ajungeți la destinaţie. Cascada Cailor, una dintre cele mai frumoase din ţară, este în aceste zile învelită într-o perdea de gheaţă.

Cascadă Cailor nu duce lipsa de turişti nici iarna, pentru că imaginea creată de apă îngheţată e una desprinsă din poveşti.

„Anual numărul turiştilor care vin la Cascada Cailor sunt în jur de 10.000. Vin şi pentru drumeţii, pentru schi”, spune Antonia Tomoiagă, viceprimarul oraşului Borşa.

Şi nu doar frumusestea cascadei atrage turiştii, ci şi legenda ei. „În vremuri se spunea că a existat o herghelie de cai pe acest munte. La un moment, dat ursul a venit să atace această herghelie, caii s-au speriat şi, crezând că merg pe drept, au ajuns în această zona şi au căzut în hău”, povestește Daniel Timiş, şeful Serviciului Salvamont Borşa.

„Pe peretele din stânga cascadei este chiar pitonat, se poate face căţărare. Dacă urcăm în vârful Ştiol, se poate decola cu parapanta, se poate vedea de sus cascadă. Toată lumea se minunează de priveliştea mirifică, dar de sus este mult, mult mai spectaculoasă”, spune Adrian Tomoiagă, salvamonist.

Vara, spectacolul natural de la Cascada Cailor e completat de sunetul apei care cade, în trei trepte, de la 90 de metri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri