Turiști de Paște: Unii își petrec vacanța la schi, alții la plajă

Data publicării:
schide paste

Preţuri cu până la 20% mai mici la telescaun şi teleschi şi un strat de zăpadă nesperat. Aşa a fost redeschis sezonul de schi în judeţul Cluj.

„Eu sunt aici de 18 ani şi chiar când am venit aici am schiat în aprilie, în 1997. De atunci, nu”, spune Flavius Bâlc, administratorul pârtiei.

Cinci lei au plătit turiştii pentru o urcare cu teleschiul şi 100 de lei pentru un abonament de o zi. Toţi consideră că merită, pentru că puţini dintre ei au mai schiat la mijlocul lui aprilie, la Băişoara.

Stratul de zăpadă depăşeşte 50 de centimetri, iar administratorii pârtiei promit să o ţină deschisă şi după sărbători.

În contrast, la Constanţa, oamenii deja fac primele băi în mare. E drept, cei curajoşi, pentru că temperatura apei nu depăşeşte 5 grade Celsius.

Între timp, hotelierii pun la punct ultimele detalii pentru masa de Paşte.

Cele mai multe oferte de Paşte sunt în Mamaia. O noapte de cazare începe de la 160 de lei de persoană, la trei stele, şi poate ajunge la 400 de lei la cinci stele. Puţine sunt însă hotelurile care au închiriat mai mult de jumătate din camere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri