Ultimele oferte pentru vacanţa de Crăciun

Data publicării:
munte iarna partie sinaia FB primaria sinaia

Pentru vacanţa de Crăciun destinaţiile interne sunt cele mai căutate. „În topul preferințelor se înscrie Maramureșul, unde se păstrează foarte bine tradițiile. Aici, cei care vor merge de Crăciun, vor asista la tăierea porcului, vor primi colindătorii care vor fi îmbrăcați în straie de sărbatoare şi îi vor încânta cu colindele străvechi româneşti”, a spus Cristina Pipias, directorul unei agenţii de turism.

Tarifele pentru un sejur de o săptămână, la o pensiune de trei margarete, cu două mese pe zi şi cu cină festivă de Crăciun, pornesc de la 600 de lei de persoană.

Agenţiile de turism au oferte şi pentru cei care vor să petreacă doar trei nopţi la o pensiune agroturistică. Preţurile pornesc de la 300 de lei în localităţile din apropierea Braşovului sau a Sibiului.

„Pensiunile oferă, pe lângă tradiţiile cu colinde, cântece, obiceiuri, plimbări cu sania dacă ninge sau, dacă nu, cu căruţa, toate tradiţiile culinare”, a spus Mircea Vladu, directorul unei agenţii de turism.

Şi în Bulgaria sunt destinaţii cu preţuri atractive de Crăciun. De exemplu, o noapte de cazare în Bansko porneşte de la 25 de euro pe zi.

Pentru cei care vor să să intre pe deplin în atmosfera Crăciunului există varianta unei vacanţe în Israel.

„Pentru Israel sunt pachete care au cazare chiar în Bethleem, în care se pot vizita toate locurile legate de nașterea Domnului”, a spus Cristina Pipias. O săptămână la un hotel de patru stele costă 700 de euro de persoană.

Tot atât costă un sejur în Dubai, dar la un hotel de trei stele. Chiar dacă aici temperaturile se apropie de 25 de grade în această perioadă, Moş Crăciun nu lipseşte din decor.

Cei care vor să trăiască experienţa târgurilor de Crăciun din oraşele europene au la dispoziţie oferte de ultim moment. „Piața propriu zisă, acele cabanuţe de lemn, parcurile de distracție, vinul fiert, turta dulce, toate tradiţiile acestea şi pretul foarte atractiv: trei stele cu avion cu tot, în jur de 250 - 300 de euro”, spune Mircea Vladu. Preţurile sunt pentru trei nopi de cazare la Viena, Nuremberg, Praga, Budapesta sau Frankfurt.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri