Sari la conținut

Un constănțean a inventat shaorma raw-vegan

Filip are cinci ani. Părinţii lui sunt adepți ai alimentației raw-vegan şi susţin că băiatul are aceleaşi gusturi culinare ca şi ei. Nu prea îi place carnea, în schimb se declară încântat de shaorma cu legume pregătită de tatăl său, pe care acum a gustat-o pentru prima oară.

Filip Lepădatu: Am ardei, castraveţi, pătrunjel şi un sos cu usturoi.

Şi e bun?

Da.

Reţeta este simplă, iar ingredientele se găsesc în orice piaţă, spune bucătarul.

Ciprian Lepădatu: Inclusiv lipia este din frunză de salată. Deci, avem aşa: frunză de salată. Este un dressing pe bază de tofu şi usturoi. Seamănă cu maioneza tradiţională.

Umplutura este formată din ardei roşu, castravete, dovlecel, o frunză de leurdă, pătrunjel, praz şi spanac. Ciprian Lepădatu a renunţat în urmă cu 18 ani la alimentele care conţin proteine animale sau care sunt procesate termic.

Ciprian Lepădatu: M-am trezit într-o dimineaţă şi am zis: "eu, de astăzi, nu!". Motivaţia a fost diversă, inclusiv că mâncam proteină animală la prânz şi adormeam.

Dietele raw vegan au o istorie de două secole. În 1830, un pastor american a creat un astfel de regim alimentar, în timpul unei epidemii de holeră, pentru a preveni răspândirea bolii.