Sari la conținut

Un român face carieră în capitala modei. Coordonează departamentul de organizare al casei de modă Armani

În capitala mondială a modei, un român face de două decenii carieră. Marius Morcan e omul căruia celebrul creator Giorgio Armani i-a încredinţat departamentul de organizare al imperiului său.

„Am fost curios să văd cum e Occidentul. Voiam să fac o activitate în România şi am zis: hai să văd cum e Occidentul, să văd exact cum lucrează ei ca să pot să fac şi eu. Am plecat, cred că sunt 20 de ani şi tot plecat aşa”, a spus Marius Morcan, responsabil de organizare al casei de modă Armani.

Viaţa lui Marius Morcan e legată strâns de Milano. E oraşul în care a venit şi a rămas. După doar câteva luni la o altă casă de modă, românul a ajuns faţă în faţă cu Armani.

„Mi-a spus că are un proiect special, foarte frumos pe vremea aia. Frumos, eram tânăr, aveam multă energie şi am rămas 20 de ani să lucrez la el”, a precizat Marius Morcan.

Şi așa a ajuns Marius să se ocupe de organizarea, ca la carte, a defilărilor de modă.

„Eram 200 de persoane la început, iar acum, după 20 de ani, am ajuns la 9.000 - 10.000 de persoane. Suntem mulţi”, a spus Marius Morcan.

Iar acolo unde rigoarea e la ea acasă nu e loc de greşeli. Timişoreanul simte asta în fiecare zi.

„Este greu, pentru că se pretinde maxim. Tot timpul trebuie să fii top. Nu poţi greşi niciodată. Trebuie să fi numărul unu”, a precizat Marius Morcan.

Iar un asemenea imperiu al modei nu ar fi rezistat în timp dacă şeful suprem, Giorgio Armani, nu ar fi cel mai bun exemplu.

„Cum este el ca şi om, ca şi patron? Este execepţional. Pot spune că este unic. Unic ca şi persoană fizică, dar şi precum un conducător”, a adăugat Marius Morcan.

Viaţa lui Marius Morcan se împarte între cele douăsprezece ore la birou şi alte câteva dedicate celeilalte pasiuni a sa.

Aici sunt...este o echipa de fotbal unde mai antrenez acuma, actuala. Dincoace era tot o echipă de fotbal, mixtă, cu fete și băieți, unde sunt primii pași unde îi indrumăm”, a mai spus Marius Morcan.

Cu doi copii, o soţie italiancă şi fără grija zilei de mâine, Marius Morcan nu e tentat, deocamdată să se întoarcă în ţară. Vine de câteva ori pe an în Timişoara pentru că, spune el, duce dorul tradiţiilor şi a stilul de viaţă bănăţean.

„Niciodată nu m-am gândit la un punct ferm pentru viaţa mea. În România stăteam bine. Nu mă gândeam că am să plec în Occident, iar acum, uitaţi-mă, sunt de 20 de ani aici.

La 44 de ani, timişoreanul stă pe capul muncitorilor care lucrează la amenajarea unui noi magazin pe celebra Via Montenapoleone, strada unde vecinii şi concurenţii direcţi sunt nume ce n-au nevoie de nicio altă prezentare: Gucci, Versace, Hugo Boss, Prada sau Luis Vuitton.

Pe aceeași temă