Un rus în vârstă de 64 de ani a stabilit recordul mondial la zborul cu balonul în jurul lumii

Data publicării:
rus balon

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Aventurierul rus a aterizat în siguranţă pe un teren privat din vestul Australiei şi a spus că apreciază mirosul şi cât de minunat este pământul.

Fedor Konyukhov s-a îmbarcat în această călătorie pe 12 iulie, în Northam, vestul Australiei, scrie News.ro. Rusul a deborât vechiul record, stabilit în 2002 de Steve Fossett la 13 zile şi jumătate.

Când a doborât recordul, Fedor Konyukhov se afla la o altitudine de 6.000 de metri şi avea o viteză de 60 de km/oră, potrivit explicaţiilor date de Dick Smith, cel care l-a asistat la aterizare. El a mai precizat că rusul a fost nevoit să navigheze încă o oră pentru a găsi un teren potrivit pentru aterizare.

Cea mai mare altitudine la care a zburat Fedor Konyukhov în călătoria sa a fost de 10.000 de metri, iar rusul a fost nevoit să înfrunte temperaturi extreme - chiar de -56 de grade Celsius -, care au făcut ca masca sa de oxigen şi apa pentru băut să îngheţe.

În plus, el a avut parte şi de furtuni electrice, iar în ultima parte a călătoriei a fost împins de curenţi, pe o distanţă considerabilă, spre sud, în timp ce traversa Oceanul Indian.

”Este înfricoşător să fii într-un punct atât de sudic şi departe de civilizaţie”, a scris Konyukhov într-un text publicat pe blogul său, la care a avut acces de câteva ori în călătoria sa. ”Acest loc este foarte izolat şi îndepărtat... doar o strat gros de nori între mine şi orizontul negru în est”, a mai scris aventurierul rus.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri