Unde se poate schia de Crăciun

Data publicării:
partie schi-1

În Masivul Postăvarul se poate schia pe partea superioară a pârtiilor Lupului, Sulinar, Kanzel, ca și pe pârtiile Ruia şi Drumul Roşu. Admistratorii pârtiilor au pornit şi instalaţiile de transport pe cablu. Cinci urcări pe pârtie cu telecabina sau telegondola costă 100 de lei.

Şi la Sinaia, la Cota 2000, se poate schia. Stratul de zăpadă ajunge la 20 de centimetri, iar o cartelă cu patru urcări cu telegondola sau telecabina ajunge la 75 de lei.

Turiştii care petrec sărbătorile în judeţul Sibiu pot schia la Păltiniş. Acolo stratul de zăpadă naturală şi artificială ajunge la 15 centimetri. Zece urcări cu teleschiul sau telescaunul costă 50 de lei.

Pe cea mai ieftină pârtie de schi din ţară, la Topliţa, în judeţul Harghita, o urcare cu telescaunul costă numai doi lei, iar zăpada măsoară 20 de centimetri.

Se mai poate schia şi la Rânca, în judeţul Gorj, unde o urcare cu teleschiul costă 15 lei. Cel mai probabil, turiştii nu vor putea schia la Azuga şi Buşteni, pentru că stratul de omăt nu are mai mult de 10 centimetri.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri