Sari la conținut

Unul dintre cele mai populare jocuri pentru telefonul mobil devine show TV

Candy Crush devine show TV. Nu este o glumă, creatorii popularului joc pentru mobile au lansat un site prin intermediul căruia fanii se pot înscrie la casting pentru show-ul TV „Candy Crush Arena”.

candy_crush_4-cropped-640x0

Creative Commons

Televiziunea americană CBS, compania care produce jocul, King, și compania Lionsgate s-au unit pentru a transforma jocul în show TV.

Împreună au creat un site în care fanii jocului care vor să participe la show-ul TV trebuie să răspundă la întrebări precum „cât de experimentat ești la Candy Crush?” sau „la ce nivel ai ajuns?”. De asemenea, cei care se înscriu trebuie să trimită și un video în care să explice de ce vor să participe la show și ce talent special îi recomandă.

Dacă vă întrebați cum s-ar putea desfășura un show TV bazat pe un joc pentru telefonul mobil, atunci va trebui să mai așteptați o vreme pentru a primi un răspuns. Producătorii emisiunii nu au detaliat conținutul real al programului dar spun că va implica participanți care utilizează „inteligența și agilitatea fizică pentru a concura pe plăci de joc enorme, interactive, cu tehnologie de ultimă generație”.