Vacanță de iarnă în Vancouver

Data publicării:
vancouver canada

Cu prima zăpadă care apare în munţii din vecinătate, locuitorii Vancouverului încep să devină nerăbdători să evalueze opţiunile pentru schi pe care le au la dispoziţie. Trei dintre cele mai bune zone pentru practicarea acestui sport sunt la doar jumătate de oră de centrul oraşului. Pârtiile sunt funcţionale până târziu în noapte, pentru că sunt dotate cu proiectoare uriaşe care le luminează. În plus, sunt deschise 7 zile din 7 când este vârf de sezon. Cei care ajung sus pot admira şi panorama spectaculoasă a Vancouverului.

Cine nu vrea să schieze şi preferă mai mult viaţa urbană, poate să se plimbe prin Stanley Park, denumit de localnici sufletul oraşului. Cele 400 de hectare de teren cât cuprinde zona, rivalizează cu Central Park din New York şi îl transformă în cel mai mare parc urban de pe continentul nord american.

Amatorii de drumeţii au la dispoziţie o scară lungă de 850 de metri, cu ajutorul căreia pot ajunge în vârful celui mai urcat munte din lume, Grouse. Dar trebuie să aveţi o condiţie fizică bună, pentru că urcuşul este dificil şi obositor. Pentru cei mai puţin antrenaţi există şi o gondolă gigantică, care face acelaşi traseu la fiecare 15 minute.

Fosta colonie britanică nu şi-a pierdut obiceiul de a bea ceai după amiaza. Aşa că în jurul orei 5, vă puteţi îndrepta spre ceainării şi cafenele, pentru o discuţie relaxată şi o cană cu licoarea parfumată.

Ca să vă faceţi din timp calculele pentru un voiaj până în oraşul canadian, vedem acum şi o listă de costuri.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri