Sari la conținut

VIDEO. Amstaff, câinele fioros care iubeşte copiii

 „Din prima secundă din care ai luat amstaff-ul, trebuie să-l domini. Nu-l lași de capul lui", spune Ionuț-Ciprian Iordache, crescător de rasă Amstaff.

Conform legii, deținătorii acestei rase trebuie să aibă peste 18 ani, să fie responsabili și să poată ține sub control un companion atât de robust.

„Sunt câini capabili să tragă și o mașină dacă e nevoie. Mușcătura iarăși este foarte puternică, mușchii maseteri sunt foarte dezvoltați și exercită o forță foarte mare", a adăugat Iordache.

Sub aspectul fioros se ascunde, de fapt, un câine sensibil și afectuos, care preferă să se joace în loc să facă pe durul. Este devotat familiei în care crește și în mod deosebit stăpânului, pentru care este în stare de orice sacrificiu.

Sunt foarte tolerabili la durere, copii pot să le facă orice, acceptă orice din partea copiilor", a mai spus Iordache.

Este numit „câinele bonă" pentru răbdarea și dragostea pe care o are față de cei mici. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că niciun câine nu se lasă singur cu un copil.

Agresivitatea pentru câini trebuie stopată, pentru că o au în sânge", potrivit crescătorului de amstaff.

Dresajul este foarte important și e bine să înceapă cât mai devreme, dar oricât de mult ne-am dori să îmblânzim un amstaff trebuie să nu uităm că este un câine de pază, legendar pentru curajul său.

Nu trebuie să facem un mielușel din el. E foarte important ca atunci când va fi nevoie să poată să te apere, nu să se bage în spatele tău.