VIDEO. Cabine telefonice şi nu prea. Şapte infochioşcuri din Sinaia stau nefolosite din 2014

Data publicării:
cabine

 Infochioşcurile de aproape 10.000 de lei au fost puse pe străzi acum doi ani, ca parte dintr-un proiect de infrastructură mai mare. Cu 20 de milioane de euro, autorităţile locale au reparat trotuare, au construit sensuri giratorii şi au amenajat în mijlocul lor fântâni arteziene. Dar cabinele care seamn perfect cu cele telefonice londoneze au rămas de-atunci nefolosite.

Cabinele au fost amplasate în zone pietonale intens circulate din centrul municipiului Sinaia. Ele sunt în prezent închise, iar singura dotare este un bec în tavan.

Şi turiştii, şi localnicii deopotrivă fac aceeaşi confuzie. „Nu le-au dat drumul pentru că, la un moment dat, a venit dispoziţia: domnule, degeaba pui, că toată lumea este cu telefonie mobilă. Şi atunci nu ştiu ce se întâmplă cu ele”, spune un bărbat.

Ele vor avea ca utilitate acces la internet pentru turişti şi localnici, vor fi folosite în regim tip bibliotecă, poţi lua împrumut o carte şi aduce în locul ei altă carte şi mai pot fi folosite ca puncte de informare turistică. Vom pune materiale de informare”, precizează Mădălina Roşu, purtător de cuvânt al Primăriei Sinaia.

În vara trecută, un copil de patru ani a rămas blocat într-un asemenea infochioşc din Sinaia. A fost nevoie de intervenţia pompierilor militari, pentru ca acesta să fie scos din cabină. Acum, acestea sunt încuiate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri