VIDEO. Delfinii Ni Ni şi Chen Chen, în casă nouă

Data publicării:
delfini

Ni Ni şi Chen Chen par să simtă minunat în casa nouă pe care au inaugurat-o astăzi în faţa spectatorilor.

Noul delfinariu de la Constanţa este unul dintre cele mai moderne din Europa. Numărul de locuri pentru spectatori s-a dublat, la fel şi suprafaţa bazinului, care oferă acum un mediu mai apropiat de cel natural.

Dorina Coman, antrenor: „Încep uşor uşor să se acomodeze şi sperăm ca lucrurile să meargă bine până la capăt”.

Adrian Bâlbă, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii: „De astăzi păşim în lumea bună, suntem între primele delfinarii din Europa ca dotare, ca şi sistem de filtrare, ca şi oferte pentru vizitatori”.

În curând, în noua casă vor veni şi alţi „locatari”.

Florin Mazilu, antrenor: „Cu cât mai mulţi delfini cu atât spectacolele ies mai spectaculoase şi mai frumoase, credeţi-mă că dacă am avea 3-4 ar fi mult mai bine”.

Vechiul delfinariu, depăşit fizic şi moral, va intra şi el în renovare. O să fie locuinţă pentru foci şi pinguini, care vor fi aduşi din Anglia.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri