Vocea Italiei, câștigată de măicuța Cristina

Data publicării:
vocea italiei sora cristina

Tânăra spune că omul care a inspirat-o să intre în concurs a fost chiar Papa Francisc şi apelul acestuia ca slujitorii Bisericii să fie cât mai aproape de oameni.

Supranumită în glumă „diavolul întrupat” pentru energia ei inepuizabilă, Sora Cristina a reuşit să impresioneze nu numai juriul de la Vocea Italiei, ci întreaga Peninsulă. Cu peste 60 la sută din voturi, viitoarea măicuţă a devenit astfel cea mai bună voce a Italiei. Decizia a fost întâmpinată cu frenezie în oraşul natal.

Siciliană de origine, Sora Cristina s-a impus nu doar prin voce, ci şi prin repertoriul ales. „Girls Just Want To Have Fun” sau ”Time of My Life” sunt numai câteva dintre melodiile pe care talentata soră nu s-a sfiit să le cânte în veşminte mănăstireşti.

Am ceva de dăruit şi vi-l dăruiesc vouă! Ce altceva aş putea să fac? Talentul meu nu ar fi valorat mare lucru dacă l-aş fi păstrat numai pentru mine”, a declarat câștigătoarea.

Tânăra a refuzat deja un contract cu o mare companie de discuri şi spune că vrea să se întoarcă la vocaţia ei şi să-şi depună juramintele monahale.

„Mă voi întoarce la priorităţile mele: rugăciunea, trezitul dimineaţa devreme, slujba mea la școală. Acestea sunt lucruri fundamentale pentru mine”, a spus măicuța Cristina.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri