A murit actorul John Gavin, celebru pentru rolul din "Psycho"

Data publicării:
john-gavin

Actorul american John Gavin, cunoscut pentru rolul său din "Psycho", a decedat vineri la vârsta de 86 de ani, informează DPA, citând relatări apărute în mass-media.



Gavin a murit în casa familiei sale din Beverly Hills, California, a precizat Hollywood Reporter, citând un purtător de cuvânt al soţiei sale, actriţa Constance Towers.

Actorul, care suferea de leucemie, a murit în urma unor complicaţii apărute din cauza unei pneumonii, a indicat TMZ citat de Agerpres.

Dincolo de rolul din thriller-ul lui Alfred Hitchcock "Psycho", Gavin era cunoscut pentru apariţiile în thriller-ul "Midnight Lace", semnat de David Miller, în drama lui Douglas Sirk, "Imitation of Life" şi în filmul istoric "Spartacus", în regia lui Stanley Kubrick, unde l-a interpretat pe Iulius Cezar.

În plus faţă de cariera sa artistică, Gavin a fost ambasador al SUA în Mexic în timpul administraţiei Reagan în anii '80.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri