De ce poliția americană este „îngrozită” de filmul „It”

Data publicării:
it clovn

Poliția dintr-un orășel american a publicat pe Facebook fotografii cu baloane roșii de cauciuc agățate pe stradă de niște adolescenți. Acest joc nu-i amuză deloc pe polițiști, care vor să împiedice răspândirea fenomenului. De ce? Pentru că această glumă este inspirată din filmul de groază „It”, o poveste despre un clovn asasin. Iar baloanele roșii anunță prezența ucigașului...

Un balon roșu flutură în vânt pe o stradă din Lititz, un orășel cu 9.000 de locuitori din Pennsylvania, Statele Unite. Este agățat cu o ață de o gură de canal. Scena poate părea banală, dar nu și pentru poliția locală. Aceasta a postat imediat pe contul de Facebook fotografii cu balonul roșu agățat de gura de canalizare, invitând glumețul sau glumeții să evite acest gen de farse. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Apelul, chiar dacă plin de umor, este de natură preventivă: poliția nu vrea ca acest fenomen să se răspândească, pentru că riscă să înspăimânte populația. Peste două zile vine în cinematografe un anumit film și un glumeț de pe la noi s-a gândit să-l promoveze. Îi dăm 10 pentru creativitate, dar vrem ca glumeții de genul ăsta să știe că suntem absolut îngroziți când dăm jos baloanele astea și îi cerem cu respect să n-o mai facă. Dacă nu știți despre ce vorbim, dați o căutare cu „It” și uitați-vă la trailer, dar vă sfătuim să o faceți împreună cu un prieten sau coleg, cu toate luminile aprinse și cu sonorul închis. „Și voi veți pluti”.

Postarea poliției a devenit virală. Publicată la 5 septembrie, într-o săptămână a strâns mii de comentarii și peste 18.000 de „share”-uri. Dar a fost un „succes” încă din ziua în care a fost scris comentariul. După câteva ore, poliția a simțit nevoia să revină cu o postare, pe același ton glumeț: Deci postarea noastră cu Baloanele Roșii și IT de mai devreme a prins viață și acum, din cauza relatărilor din presă, a intensului interes public și șoc, am încredințat o anchetă departamentului nostru specializat, pentru a face cercetări și a pune sub acuzare persoana/persoanele sau... „chestia” care se face vinovată de asta. Divizia pentru Investigații Criminale n-a pierdut timpul și a trecut la acțiune, iată-i luând amprente cu binecunoscutul lor praf special. Nu vă faceți griji, cât de curând vom avea în custodie persoana sau „chestia” vinovată, pentru că băieții ăștia chiar știu ceea ce fac! P.S. Nu le spuneți că Clovnii poată mănuși, vrem să vedem cât îi va ține ocupați treaba asta”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„It” (chestia - n.r.) este o creatură monstruoasă inventată de celebrul scriitor american Stephen King. Este un clovn malefic, care prinde viață acum pe ecrane, într-un nou film de groază realizat de Andy Muschietti. În film, balonul roșu agățat pe stradă înseamnă că asasinul e prin preajmă. Citiți aici detalii despre film.

În cele din urmă, cinci adolescente din orășelul american s-au autodenunțat și au recunoscut că se fac vinovate de această glumă. Ele au explicat că au avut ideea pentru a marca venirea filmului în cinematografe. Au fost surprinse și „mulțumite”, spun ele, că poliția a înțeles semnificația gestului lor și au dat asigurări populației că nu are de ce să se teamă, pentru că nu au făcut asta decât pentru simplul amuzament. Una dintre fete a povestit pe Facebook cum le-a venit ideea și cum au procedat: Prietenele mele și cu mine eram pe drum, în mașină, când am zărit o gură de canalizare. Am oprit mașina și le-am spus că am o idee. Le-am explicat ce voiam să facem și toate fetele au fost de acord că e o idee bună. Am mers și am umflat 24 de baloane roșii. Planul nostru era să legăm baloanele de grătarele scurgerilor din jurul caselor colegilor noștri, pentru a face mișto de ei, că tot vine filmul IT în oraș. Până la urmă am mai luat zece baloane și le-am legat peste tot în oraș. Când ne-am trezit a doua zi, am văzut că poliția a reacționat și ne-am speriat. Nu era asta intenția noastră, dar suntem bucuroase că polițiștii au înțeles gestul nostru și au glumit pe seama lui. Nu vă faceți griji, nu sunt clovni în Lititz, ci doar cinci fete care s-au distrat! 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Nu este pentru prima oară când clovnii, personaje care ar trebui să-i facă să râdă pe cei mici și pe cei mari, sunt ținta unor adevărate fobii. Există chiar și un termen în psihologie pentru a desemna teama de clovni: coulrofobie.

În 2014, alimentată de rețelele sociale, s-a înregistrat o adevărată psihoză, atât în SUA, cât și în unele țări europene, din cauza multiplicării agresiunilor comise de persoane îmbrăcate în clovn. Tineri deghizați în clovni malefici speriau trecătorii pe stradă. Poliția a avut ceva de lucru atunci și este motivul pentru care acum, odată cu ieșirea pe ecrane a filmului „It”, vrea să împiedice o revenire la acele practici. Mai ales că se apropie și Halloween-ul...

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri