Filmul „Beauty and the Beast” a stabilit două recorduri

Data publicării:
frumoasa si bestia beauty and the beast imdb
FOTO: imdb

Filmul „Beauty and the Beast”, cel mai recent remake live action al animaţiei „Frumoasa şi Bestia”, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american cu încasări de 170 de milioane de dolari, stabilind cu această ocazie două recorduri - cel mai bun debut pentru luna martie şi cel mai profitabil remake live action al unui film clasic produs de studioul Disney, informează Reuters.

frumoasa si bestia beauty and the beast imdb
FOTO: imdb

Precedentul record de box office pentru un film lansat în luna martie aparţinea lungmetrajului „Batman v Superman”, care, în 2016, a obţinut în primul weekend de proiecţii încasări de 166 de milioane de dolari, potrivit allocine.fr.

Remake-ul live-action al filmului „Frumoasa şi Bestia/ Beauty and the Beast” conţine primul personaj gay şi prima scenă de dragoste din istoria grupului Disney. În acest film, actorul american Josh Gad intepretează personajul LeFou, un camarad al principalului personaj negativ, Gaston, jucat de Luke Evans, potrivit News.ro.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

LeFou încearcă să se împace cu sentimentele sale pentru Gaston, ce îl fac să penduleze între dorinţă şi admiraţie faţă de acesta, în cadrul unei intrigi secundare, desprinsă de firul narativ principal al peliculei.

Emma Watson o interpretează pe Belle, o tânără care se îndrăgosteşte de o bestie ce ascunde un secret întunecat. Bestia şi Gaston sunt interpretaţi de actorii britanici Dan Stevens şi Luke Evans.

Din distribuţia peliculei fac parte şi actori precum Ewan McGregor, Gugu Mbatha-Raw, Kevin Kline şi Stanley Tucci.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Lungmetrajul ”Kong: Insula Craniilor/ Kong: Skull Island” a pierdut poziţia de lider şi a coborât pe locul al doilea cu încasări de 28,8 milioane de dolari. În filmul SF "Kong: Insula Craniilor" producătorii lungmetrajului ”Godzilla” reinventează povestea de început a unuia dintre cei mai puternici monştri din cinematografia mondială - King Kong. Regizat de Jordan Vogt-Roberts, filmul prezintă expediţia pe o insulă virgină din Pacific a unei echipe de savanţi, soldaţi şi exploratori. Departe de tehnologia modernă, aceştia se aventurează pe domeniul sălbatic al marelui Kong, intrând astfel într-o confruntare supremă dintre om şi natură. Pe domeniul uriaşei primate nu există niciun loc sigur pentru omenire, iar echipa trebuie să îşi folosească toate cunoştinţele pentru a supravieţui, potrivit cinemagia.ro.

Lungmetrajul ”Logan”, cel mai recent film din saga ”X-Men”, a coborât pe locul al treilea cu încasări de 17,5 milioane de dolari. Acest western post-apocaliptic, un SF de acţiune regizat de James Mangold, cu Hugh Jackman, Patrick Stewart şi Dafne Keen în rolurile principale, oferă spectatorilor un cocktail exploziv de adrenalină, emoţie şi chiar şi o doză de umor. După opt filme în 17 ani, Hugh Jackman a interpretat pentru ultima dată în carieră personajul care i-a consolidat celebritatea, cel al unui mutant păros, puternic, ce deţine o capacitate uluitoare de autoregenerare - Wolverine. Potrivit multor critici de film, ”Logan” este cel mai reuşit film din întreaga serie ”X-Men”. 

Filmul horror cu accente comice ”Get Out”, a pierdut o poziţie şi a coborât pe locul al patrulea în box office-ul nord-american, cu încasări de 13,2 milioane de dolari. Acest lungmetraj, regizat de Jordan Peele, reprezintă o privire deloc confortabilă, ba chiar satirică, asupra a ceea ce se poate întâmpla când un afro-american vizitează familia iubitei sale caucaziene, care locuieşte într-o fermă izolată.

Lungmetrajul ”The Shack” a coborât la rândul său un loc şi a ajuns pe poziţia a cincea, cu încasări de 6,1 milioane de dolari. Această dramă regizată de Stuart Hazeldine, cu Sam Worthington şi Octavia Spencer, spune povestea unui văduv care primeşte o invitaţie misterioasă şi decide să meargă într-o cabană izolată într-o pădure.

Comedia animată ”Lego Batman: Filmul/ The LEGO Batman Movie”, cu Ralph Fiennes şi Mariah Carey în distribuţie, a coborât pe locul al şaselea cu încasări de 4,7 milioane de dolari. În acest lungmetraj, regizat de Chris McKay, Bruce Wayne trebuie să facă faţă nu doar criminalilor care împânzesc Gotham City, ci şi responsabilităţilor pe care le are faţă de băiatul pe care l-a adoptat, potrivit cinemagia.ro.

Filmul ”The Belko Experiment” a debutat pe poziţia a şaptea, cu încasări de 4 milioane de vineri până duminică. Regizat de Greg McLean, acest thriller cu accente horror îi are în rolurile principale pe actorii Tony Goldwyn, Melonie Diaz, Sean Gunn şi Michael Rooker. Într-un experiment social sadic, 80 de americani sunt încuiaţi în birourile unei corporaţii din Bogota, Columbia, şi primesc de la o voce necunoscută, care se face auzită în boxele sistemului audio al companiei, ordinul de a participa la un joc mortal de tip ”ucide sau vei fi ucis”. 

Filmul ”Hidden Figures”, care aduce un omagiu cercetătoarelor de culoare care au contribuit la dezvoltarea industriei spaţiale americane din anii 1950 şi 1960, a coborât pe locul al optulea, cu încasări de 1,5 milioane de dolari. Acest film dramatic, ce are la bază o carte de Margot Lee Shetterly, ”Hidden Figures: The American Dream and the Untold Story of the Black Women Mathematicians Who Helped Win the Space Race”, vorbeşte despre nave spaţiale şi astronauţi, dar şi despre ambiţie, emoţie şi distribuţia nediscriminatorie a inteligenţei. Rolurile principale sunt interpretate de Taraji P. Henson, Octavia Spencer, Kevin Costner, Janelle Monáe, Kirsten Dunst.

Filmul de acţiune ”John Wick  2/ John Wick: Chapter Two”, regizat de John Wick, cu Ruby Rose, Keanu Reeves, Ian McShane şi Bridget Moynahan în distribuţie, a coborât o poziţie până pe locul al nouălea în box office-ul nord-american, cu încasări de 1,2 de milioane de dolari. În lungmetraj, Common este antagonistul principal, capul securităţii unei organizaţii mafiote condusă de o femeie. Alături de Keanu Reeves, revine şi Ian McShane, drept Wilson, proprietarul Hotelului Continental, cel care oferă cu discreţie ajutor comunităţii asasinilor, potrivit cinemagia.ro.

Filmul ”Before I Fall” a coborât de pe locul al şaselea pe poziţia a zecea în box office-ul nord-american cu încasări de 1 milion de dolari. Această dramă este inspirată din primul roman scris de Lauren Olivier, ”Before I Fall”, şi a fost adaptată pentru marele ecran de Ry Russo-Young. Rolurile principale sunt interpretate de Zoey Deutch, Halston Sage şi Elena Kampouris. Filmat în 24 de zile, filmul prezintă povestea Samanthei Kingston, o adolescentă populară în liceul ei, care se pregăteşte să îşi piardă virginitatea cu un băiat ”cool” din grupul ei de prieteni. Ea devine însă prizoniera unei bucle temporale, retrăind fără încetare ziua morţii sale în urma unui accident de automobil

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri