Sari la conținut

Filmul care l-a împăcat pe Marcel Iureș cu ideea bătrâneții

Marcel Iureș este considerat unul dintre cei mai mari actori contemporani din România, dar în cinematografe l-ați văzut mai degrabă în roluri de ruși, sârbi sau germani naziști. Eroi negativi în superproducții de Hollywood ca „Mission: Impossible", „The Peacemaker" sau „Hart's War". Cu rolul principal din „Octav", Marcel Iureș revine într-un film românesc după o absență de șase ani.

Regizat de Serge Ioan Celebidachi - fiul celebrului dirijor - „Octav" a intrat în cinematografe din 6 octombrie. Producția românească a adus în sălile de cinema, după primul weekend de la lansare, 27.221 de spectatori și încasări totale de 338.707 lei, devenind astfel singurul film românesc care a adunat atât de mulți spectatori în sălile de cinema, în 2017, doar după primul weekend. 

Filmul are în centru povestea unui bătrân care, după o luptă destul de îndelungată, recuperează în instanță o proprietate. Se întoarce acolo și îl întâlnește pe prietenul cel mai bun din copilărie, de fapt, prietenul cu care a și crescut (rol interpretat de Victor Rebengiuc). Intră în casă și din clipa aceea începe filmul. E o rostogolire înapoi până la vârsta de 9 ani. Are un vis, dar nu e. 

Filmul este construit în jurul unui contrast puternic între copilărie și bătrânețe, care sunt oglinda aceleași povești în lungmetrajul regizat de Serge Ioan Celebidachi. Povestea lui Octav (jucat de Marcel Iureș la maturitate) se concentrează în jurul acestei oglinzi prin care pătrunde în universul minunat al copilăriei, unde râsetele copiilor și jocurile îi amintesc de ce înseamnă să fii copil. Această poartă spre copilărie îl ajută pe Octav să deslușească sensul călătoriei sale.

Marcel Iures si Eric Aradits in Octav Credit foto Adi Marineci (2)

Marcel Iureș și Eric Aradits în „Octav” FOTO: Adi Marineci

Sunt multe simboluri în dosul acestei întoarceri, spune Marcel Iureș, invitatul emisiunii „Ca-n filme” de la Digi24. Lui Octav i se întâmplă să-și revadă viața, călătorind în casă ca și cum ar călători în propria viață. E jumătate imaginar, jumătate o descărcare a memoriei.

Actorul mărturisește că a ales deliberat să se apropie ca înfățișare de marele dirijor Sergiu Celibidache, tatăl regizorului Serge Celebidachi. „Am avut o lungă discuție cu Serge și el mi-a spus: Domnule, poți fi oricine, nu e nevoie să fie tata. Doar că mie mi s-a părut o provocare foarte mare să semăn cu cel mai mare dirijor. Ne-am apucat de lucru cu departamentul de machiaj, au fost valuri întregi de încercări ca să ajung cât de cât acolo. Și el la un moment dat, a zis: Cred că ți-a ieșit. Am avut un frison când te-am văzut prima oară pe ecran, că semeni foarte bine cu tata”, a povestit Marcel Iureș. „Există pericolul, când joci un asemenea colos, o asemenea figură, să-i invadezi povestea. Asta a fost încercarea cea mai grea”, a explicat actorul. El spune că a încercat împreună cu regizorul un acord fin între povestea lui Sergiu Celibidache și povestea care poate fi a oricui.

„La mine a început mai devreme criza, spaima de bătrânețe, de neputință, care ascunde o spaimă naturală de moarte, de suferință, de sfârșit. Și atunci, prin rolurile astea, am încercat să pipăi puțin zona asta. N-am înțeles mare lucru, dar Octav a fost oferta cea mai grea. Un om la 84 de ani nu e o ruină, dar 84 de ani, pe orice trup, înseamnă ceva. Bătrânii în general să mișcă discontinuu, se scoală mai greu, se așază mai greu, pornesc mai greu, au nevoie de mai multă odihnă și mai mult calcul în mișcare, relația cu bastonul... Nu asta a fost greul,  ci să torn acest chip și povestea asta în povestea lui Serge.  Mi-am dat seama de multe lucruri. În primul rând, că nu poți înțelege înainte de a îmbătrâni bătrânețea. Cel mult ți-o poți imagina cu un pic de zâmbet, încercând să te liniștești și lucrul care pe mine m-a liniștit cel mai mult e faptul că e inevitabilă și-atunci nici nu mai e nevoie de prea multe încordări. Plus că în momentul în care ți-ai așezat în corp o temă - asta e o temă a vieții, a unei apropieri iminente de sfârșit, de un fel de concluzie - corpul continuă să păstreze amprenta asta a gândului, a pericolului sfârșitului. Începi cu greu să crezi că ai să îmbătrânești și - cel mai greu - că de fapt, linia vieții tale se sfârșește printr-o linie pe care, de fapt, n-o tragi tu. O trage altcineva.”, a declarat la Digi24 actorul Marcel Iureș.

Marcel Iureș joacă în Octav alături de Victor Rebengiuc. „Întâlnirile cu mari actori nasc un fel de frison căruia trebuie să fii gata să-i faci față, să înțelegi unde merge, ce vrea, să-l convingi că și tu ai ceva de spus în felul tău, în maniera în care vrei să joci rolul acela. Asta înseamnă o sintaxă profesională, ne urmărim unii pe alții, nu putem fi indiferenți. Și cu ocazia asta și învățăm foarte mult”, spune Marcel Iureș.

„Învățăm tot timpul, și de la copii, la orice nivel”, adaugă el, precizând că a fost pentru prima oară când a filmat cu copii. „Cel mai important lucru în relația cu un copil e prietenia. Trebuie să te asiguri că au încredere în tine. E parteneriat, e colaborare și efortul cel mai mare din partea - să-i zicem - unui profesionist e să fii atent la ce face copilul. Nu-l poți părăsi nicio secundă. E extrem de important. Ei nu disimulează și nici nu se prefac că pot mai mult când știu că nu pot”, explică actorul.

Marcel Iureș spune despre Octav că este un film în care întâlnești „o bucată extrem de fierbinte de viață, ceva ce se întâmplă majorității oamenilor”. E ceva natural să-ți amintești și să și arăți ce-ți amintești și ce relație ai cu amintirea, e de părere actorul, care a și primit deja câteva ecouri. Oamenii au fost surprinși de cât de normal se poate povesti viața unui om și cât de normal era să se recunoască în povestea filmului.

În materialele video de mai sus puteți vedea câteva secvențe din filmul „Octav”.

Urmăriți emisiunea „Ca-n filme” în fiecare duminică, de la ora 16:30, la Digi24. Arhiva emisiunii, aici.

Citiți și: 

„Un pas în urma serafimilor”, filmul unui seminar teologic fără uși de biserică

Ce e breaking news în „Breaking news”

„Ouăle lui Tarzan”. Ce se întâmplă atunci când omul își bagă coada mai tare decât maimuța