Poliția britanică a început anchetarea lui Kevin Spacey

Data publicării:
Kevin Spacey
FOTO: Guliver/Getty Images

Scotland Yard a început o investigaţie în legătură cu acuzaţiile de hărţuire sexuală aduse lui Kevin Spacey de un tânăr britanic aspirant la actorie, în urmă cu 10 ani, potrivit Variety, citat de News.ro.

Kevin Spacey
FOTO: Guliver/Getty Images

Bărbatul, care nu a fost identificat, a declarat autorităţilor săptămâna aceasta că s-a apropiat de Spacey în 2008 cerându-i să-l ajute în carieră, potrivit cotidianului The Sun. 

Actorul, dublu câştigător al premiului Oscar, l-a invitat pe tânăr, care avea 23 de ani pe atunci, în locuinţa sa din sudul Londrei. Spacey era atunci director la teatrul Old Vic, un post pe care l-a ocupat între 2004 şi 2015. 

Tânărul, acum în vârstă de 32 de ani, a mărturisit poliţiei că împreună cu Spacey a fumat marijuana, după care a leşinat, informează The Sun. Când şi-a recăpătat cunoştinţa, Spacey întreţinea relaţii sexuale orale cu el. I-a spus actorului din ”House of Cards” să înceteze, apoi a fugit din casă. Spacey l-ar fi avertizat să nu spună nimănui ce s-a întâmplat. 

Spacey se confruntă cu un număr mare de acuzaţii de comportament sexual nepotrivit. Săptămâna aceasta, actorul Anthony Rapp l-a acuzat că i-a făcut avansuri în 1980, pe când avea 14 ani şi Spacey 26 de ani. În aceeaşi zi, Spacey a răspuns cu un mesaj de scuze şi a anunţat că de mai mulţi ani a ales să trăiasca viaţa ca un bărbat homosexual.

Actorul mexican Roberto Cavazos şi regizorul american Tony Montana îl acuză pe Kevin Spacey de hărţuire sexuală. La fel şi alţi doi bărbaţi. Ei susţin că actorul i-a atins fără consimţirea lor şi că a avut un comportament nepotrivit.

După anunţul lui Kevin Spacey de la începutul săptămânii, compania Netflix (NFLX.O) a transmis că este ”foarte alarmată” în urma acuzaţiilor aduse lui Spacey şi că sezonul al şaselea al serialului ”House of Cards”, în care el joacă rolul principal, va fi şi ultimul. Producţia celui de-al şaselea sezon a fost oprită ”până la noi ordine”.

International TV Academy a anunţat apoi că îi retrage actorului Kevin Spacey premiul onorific International Emmy Founders, pe care el urma să îl primească la gala din 22 noiembrie.

Reprezentanţii teatrului Old Vic din Londra, unde Kevin Spacey a lucrat timp de 11 ani, au transmis că au fost ”consternaţi” de acuzaţii. Instituţia veche de 200 de ani i-a îndemnat pe toţi cei care au legătură cu Old Vic să facă dezvăluiri, garantând confidenţialitatea.

Kevin Spacey, născut pe 26 iulie 1959, este un cunoscut actor american de teatru, televiziune şi cinema. Considerat unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale, starul hollywoodian câştigat două premii Oscar, pentru rolurile interpretate în filmele ”Suspecţi de serviciu/ The Usual Suspects” (1995) şi ”American Beauty” (1999). A jucat în filme precum ”Se7en”, ”LA Confidential”, ”K-Pax” şi ”The Men Who Stare at Goats”. Din 2013, joacă rolul principal în serialul ”House of Cards”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri