Un hacker cere răscumpărare de la Netflix, după ce a furat ultimul sezon al unui serial

Data actualizării: Data publicării:
bani euro dolari GettyImages-107158537
Foto: Gulliver/Getty Images

Un hacker care afirmă că a furat toate episoadele ce compun cel de-al cincilea sezon al serialului ”Orange Is The New Black”, produs de Netflix, a cerut acestei platforme de streaming video să îi plătească o răscumpărare. În caz contrar, hackerul ameninţă că va publica online toate episoadele înainte de premiera oficială a noului sezon, informează site-ul revistei People citat de News.ro.

bani euro dolari GettyImages-107158537
Foto: Gulliver/Getty Images

Într-o declaraţie pentru EW, reprezentanţii Netflix au spus că firma americană este ”la curent cu situaţia”.

”Site-ul unui furnizor de producţii pentru mai multe studiouri TV majore a fost compromis, iar autorităţile şi poliţia investighează această breşă de securitate”, au transmis reprezentanţii companiei Netflix.

Folosind pseudonimul The Dark Overloard, acel pirat cibernetic pretinde că a încărcat deja primul episod din cel de-al cincilea sezon al serialului ”Orange Is The New Black” pe mai multe site-uri specializate în partajarea de fişiere video. Acelaşi hacker afirmă că a furat producţii video ale mai multor companii din industria de divertisment.

Potrivit Associated Press, FBI participă la ancheta ce a fost demarată în acest caz.

Al cincilea sezon al serialului ”Orange Is The New Black” va avea premiera oficială pe platforma Netflix pe 9 iunie.

Ştirea a fost publicată în premieră pe site-ul EW.com.

”Orange Is The New Black”, un serial dramatic cu accente de comedie, difuzat de platforma online Netflix, a fost creat de Jenji Kohan şi produs de Tilted Productions în colaborare cu Lionsgate Television. Serialul are la bază volumul de memorii ”Orange Is the New Black: My Year in a Women's Prison”, publicat de Piper Kerman în 2010, ce descrie experienţele scriitoarei în perioada în care a fost încarcerată în penitenciarul federal pentru femei din localitatea Danbury.

Show-ul s-a bucurat încă de la primul sezon de o popularitate uriaşă în rândul abonaţilor platformei Netflix şi a fost apreciat de criticii de specialitate, fiind recompensat cu numeroase trofee şi distincţii, inclusiv cu patru premii Primetime Emmy (din 16 nominalizări), şase nominalizări la Globurile de Aur, patru Screen Actors Guild Awards, un premiu Producers Guild of America şi un Peabody Award. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri