Sari la conținut

Bilețelul trimis de Jimi Hendrix către o fană care l-a cucerit: „Îmi doresc să fi vorbit într-adevăr cu tine”

Un bilețel pe care chitaristul Jimi Hendrix l-a scris unei femei în 1967 va fi scos la licitație la 23 octombrie, în orașul Etwall, din nordul Marii Britanii, potrivit unei case de licitații britanice citată vineri de EFE.

_97613485_jimimix

FOTO: Gulliver/ Getty Images / Linconshirelive

Bilețelul are prețul de pornire de între 2.000 și 3.000 de lire (între 2.169 și 3.254 de euro).

Anthea Connell, deținătoarea bilețelului, era așezată într-o sală de dans din Lincolnshire, în martie 1967, când Jimi Hendrix s-a apropiat și a intrat în vorbă cu ea înainte de a urca pe scenă și a începe să cânte, notează Agerpres.

Artistul urma să cânte împreună cu trupa sa, Jimi Hendrix Experience.

„A început să vorbească cu mine, însă eu eram atât de uimită încât nici măcar nu mai știu ce mi-a spus", a declarat femeia care acum are 69 de ani.

Hendrix, care a murit în 1970 la 27 de ani, i-a dăruit o casetă cu corzi de chitară care avea pe partea din spate o notă în care scria: „To Anthea — Love and kisses to you forever. I wish I could really talk to you. Stay sweet, Jimi Hendrix". (Pentru Anthea, dragoste și sărutări pentru totdeauna, îmi doresc să fi vorbit într-adevăr cu tine).

Charles Hanson, proprietarul casei de licitații Hansons care va organiza vânzarea, a precizat că este vorba de "o piesă rară și prețioasă pe care mulți colecționari iubitori ai muzicii și-ar dori să o aibă".