Sari la conținut

Chester Bennington ar putea fi înmormântat lângă Chris Cornell

TMZ a aflat că un loc de veci situat lângă mormântul lui Chris Cornell este disponibil, iar un angajat de la cimitirul Hollywood Forever a spus că este aşteptat ca familia lui Chester Bennington să sune pentru a îl cumpăra, scrie News.ro.

shutterstock_85563148

Foto: Shutterstock

Chester Bennington a cântat piesa "Hallelujah" la înmormântarea lui Chris Cornell, care s-a sinucis în luna mai.

Solistul trupei Linkin Park a fost găsit spânzurat, joi, la locuinţa sa din Los Angeles, în ziua în care prietenul său ar fi împlinit 53 de ani.

Biroul de medicină legală din Los Angeles a confirmat, vineri, că Chester Bennington a murit, joi, după ce s-a spânzurat de uşa de la dormitor din locuinţa sa din Palos Verdes, precizând că în camera artistului a fost găsită o sticlă cu alcool pe jumătate goală şi că nu au fost identificate stupefiante.

De-a lungul vieţii sale, Chester Bennington a avut probleme cu dependenţa de alcool şi de droguri.

La faţa locului nu a fost găsit niciun bilet prin care Chester Bennington să explice motivul pentru care s-ar fi sinucis. Autopsia urmează să fie efectuată.

Chester Charles Bennington s-a născut la 20 martie 1976. A fost muzician, cantautor şi actor american, cunoscut mai ales ca vocalist principal al formaţiilor rock Linkin Park şi Dead by Sunrise. Artistul era originar din Phoenix, Arizona, şi locuia în Los Angeles. Muzicianul a fost influenţat de stilul celor de la Loverboy, Foreigner şi Rush, visând sa fie al cincilea membru Depeche Mode.

Christopher John Boyle, născut pe 20 iulie 1964, a devenit cunoscut sub numele de Chris Cornell la finalul anilor 1980, fiind unul dintre personajele principale ale scenei grunge. A înfiinţat Soundgarden în 1984. Debutul discografic, ”Ultramega OK”, a venit în 1988, însă faima mondială a cunoscut-o odată cu lansarea pieselor ”Black Hole Sun” şi ”Spoonman”, de pe albumul ”Superunknown” (1994). Alături de muzicieni care aveau să formeze Pearl Jam, Chris Cornell a creat proiectul Temple of the Dog, tribut adus lui Andrew Wood, unul dintre pionierii genului grunge, iar albumul omonim a fost lansat în 1991.

Cariera sa solo a însemnat cinci albume de studio - ”Euphoria Morning” (1999), ”Carry On” (2007), ”Scream” (2009), ”Songbook” (2011) şi ”Higher Truth” (2015).

Chris Cornell a primit o nominalizare la Globurile de Aur pentru piesa "The Keeper", care a apărut în filmul ”Machine Gun Preacher” (2011). Este coautorul cântecului ”You Know My Name”, care a fost tema muzicală a lungmetrajului ”Casino Royale” (2006) din franciza ”James Bond”.

În 2001, împreună cu foşti membri ai Rage Against the Machine - chitaristul Tom Morello, basistul Tim Commerford şi toboşarul Brad Wilk -, a înfiinţat proiectul Audioslave. Supergrupul a lansat trei albume de studio şi a activat până în 2007. În ianuarie 2017, Audioslave s-a reunit pentru ”Anti-Inaugural Ball”, eveniment găzduit de Prophets of Rage, la Teragram Ballroom din Los Angeles, cu ocazia învestirii lui Donald Trump.

După o pauză de 13 ani (din 1997 până în 2010), Soundgarden a revenit pe scena muzicală, iar în 2012 a lansat cel de-al şaselea material discografic, ”King Animal”. Albumele formaţiei au fost vândute în peste 22 de milioane de copii în întreaga lume, iar postul de televiziune VH1 a clasat Soundgarden pe locul al 14-lea în topul 100 Greatest Artists of Hard Rock.