Sari la conținut
News Alert

Regizorul Quentin Tarantino s-a logodit

Regizorul Quentin Tarantino s-a logodit cu iubita lui, Daniela Pick, fiica muzicianului israelian Svika Pick, vineri seară, în Los Angeles, informează The Hollywood Reporter citat de News.ro.

<> on February 26, 2016 in Hollywood, California.

Foto: Gulliver/Getty Images

Daniela Pick a confirmat logodna pentru Ynetnews.com. ”Este adevărat. Suntem foarte fericiţi şi foarte entuziasmaţi”, a spus ea.

”Suntem bucuroşi. S-au logodit vineri. Îi felicităm”, a spus, la rândul lui, Svika Pick. 

Logodna regizorului a fost anunţată şi de The Times of Israel, precum şi printr-un measj publicat pe contul de Twitter al cinematografului New Beverly Cinema, deţinut de Quentin Tarantino.

Regizorul, în vârstă de 54 de ani, şi Daniela Pick, în vârstă de 33 de ani, şi-au început relaţia în anul 2009. Cei doi s-au întâlnit în acel an, în timpul unei vizite a regizorului în Israel pentru a promova filmul ”Ticăloşi fără glorie/ Inglourious Basterds”. 

Quentin Tarantino a creat pelicule care au marcat cinematografia actuală, precum ”Reservoir Dogs”, ”Pulp Fiction”, ”Jackie Brown”, cele două pelicule din seria ”Kill Bill”, ”Inglorious Basterds” şi ”Django Unchained”. Cineastul american a câştigat două premii Oscar, două Globuri de Aur, două premii BAFTA şi prestigiosul trofeu Palme d'Or la Festivalul de la Cannes.