Impresarii lui Snoop Dogg au sosit la Bogata de Mureș pentru concertul din 2017

Data actualizării: Data publicării:
Firefly Music Festival 2015 - Day 4
Foto: Gulliver/Getty Images

Rapperul Snoop Dogg, care a postat în luna martie o fotografie pe Instagram și din greșeală a dat check-in în Bogata, județul Mureș, în timp ce se afla în turneu în Bogota, Columbia, ar putea concerta în comuna mureșeană în luna august 2017.

snoop dogg check in instagram bogata

Primarul din Bogata, Laszlo Barta, a declarat miercuri că a fost contactat de doi impresari care s-au deplasat în comună pentru a vedea care ar fi posibilitățile pentru găzduirea unui concert a lui Snoop Dogg.

„Deocamdată nu este nimic perfectat, au fost doar discuții. Cei doi impresari mi-au spus că organizarea unui astfel de concert este extrem de dificilă, însă am identificat o locație în care ar putea avea loc concertul, precum și locul în care va putea ateriza elicopterul care îl va aduce pe artist. Am identificat astfel un loc de peste 40 de hectare, pe care se află pășunea comunală, iar elicopterul va putea ateriza la Colina Sasului, care aparține de Bogata, un loc amenajat, situat pe E 60, în apropiere de orașul Luduș. Cei care ne-au vizitat au fost încântați de locul în care s-ar putea organiza concertul și de condițiile pe care le putem oferi, rămâne să vedem dacă acest proiect se va materializa. Acesta nu mai depinde de mine, depinde de artist și de impresari. Ne-am gândit ca evenimentul să aibă loc undeva în luna august”, a spus Laszlo Barta, pentru Agerpres.

Potrivit primarului, din discuții a reieșit faptul că, dacă Snoop Dogg acceptă să cânte la Bogata, aici vor fi organizate două concerte de câte o oră și se vor vinde bilete.

În luna martie, după ce Snoop Dogg a greșit check-in-ul, primarul Laszlo Barta a anunțat că îl așteaptă în comuna mureșeană cu palincă de prune sau de mere, cu ciorbă din moare de varză cu carne de porc, specifică zonei, cu porc la proțap și cu "inima deschisă".

O lună mai târziu, în comuna Bogata, care are circa 2.020 locuitori, a fost organizat Festivalul Jazz in the Park, care a reușit să atragă aproape 4.000 de participanți.

Autoritățile locale și localnicii nu s-au lăsat mai prejos și au oferit în schimb participanților, gratuit, mâncare tradițională, constând în gulaș de porc, jumări, celebra slănină de Bogata care deține trei medalii de aur la târguri de profil, pâine cu untură, cu ceapă roșie și cu castraveți murați.

Cu acea ocazie a fost lansată și Porchetta de Bogata, realizată după o rețetă italiană, însă adaptată la realitățile comunei de către chef Cristian Păpușel, împreună cu primarul Laszlo Barta și cu consilierul acestuia, Marian Moscaliuc, iar profesorii de la școala din localitate s-au transformat în ghizi pentru numeroșii turiști sosiți în comună. Pentru a nu uita care e motivul care i-a adus la Bogata, participanții la festival s-au putut fotografia cu un Snoop Dogg din carton, în mărime naturală.

Comuna Bogata este descrisă ca fiind o peninsulă - este înconjurată din trei părți de râul Mureș - se poate lăuda cu peisaje naturale demne de povești și deține recordul la cel mai scurt tunel de tren din lume, care are doar 4 metri.

FOTO & VIDEO. Festival de jazz la Bogata, cu Snoop Dogg din carton

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri