TOP. Cât câștigă într-o zi Adele, Elton John și Ed Sheeran

Data actualizării: Data publicării:
adele

Unele vedete câştigă într-un an cât mulţi dintre noi într-o viaţă. Dar, uneori, şi sumele încasate într-o singură zi au cel puţin şase cifre. Daily Mail a făcut un clasament al starurilor din Marea Britanie care au cele mai mari câştiguri la fiecare 24 de ore.

Vocea care a acaparat radiourile şi televiziunile de muzică din toată lumea câştigă pe măsura faimei sale. Adele, căci despre ea este vorba, se poate lăuda că anul trecut a făcut într-o zi mai mulţi bani decât fac mulţi dintre noi în 10 ani: aproape 190.000 de dolari.

Într-un top al celor mai bine plătiţi artişti britanici, legendarul Elton John deţine şi el un loc fruntaş. A câştigat 165.000 de dolari în fiecare zi a anului trecut. Sumele au venit în mare parte din spectacolele pe care le dă regulat în Las Vegas. În 2017, artistul şi-ar putea rotunji şi mai mult conturile, pentru că tocmai a semnat un contract pentru publicarea unei autobiografii.

La prima vedere modest şi retras, lui Ed Sheeran îi ţine companie un cont bancar generos. În 2016 a încasat zilnic puţin peste 100.000 de dolari, scrie Forbes. L-a ajutat foarte mult cel mai recent album.

Dar nu toate vedetele britanice se pot lăuda cu zile atât de spornice. James Corden a câştigat 7.000 de dolari la fiecare 24 de ore. Mult prea puţin, o spune chiar el. S-a plâns că are cel mai mic salariu dintre toţi realizatorii de show-uri nocturne.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri