Sari la conținut

Un star MTV a murit la 27 de ani, împușcat

Actorul american Clay Adler, un star al emisiunilor de tip reality-show difuzate de MTV, precum ”Newport Harbour: The Real Orange County”, care a jucat şi în serialul de televiziune ”Make It or Break It”, a murit la vârsta de 27 de ani, informează BBC citat de News.ro.

clay-adler

Foto: Twitter

MTV i-a adus un ultim tribut actorului, despre care se crede că s-ar fi sinucis. 

”Suntem întristaţi de vestea morţii lui Clay Adler. Gândurile şi rugăciunile noastre se îndreaptă acum către familia şi prietenii lui”, au transmis într-un comunicat oficial reprezentanţii postului MTV.

Actriţa Jennifer Lawrence, o bună prietenă a starului decedat, s-a declarat ”devastată” de această veste, anunţă Hollywood Life.

Potrivit presei americane, Clay Adler s-a împuşcat mortal în timp ce se afla în deşert alături de un grup de prieteni, pe 25 martie.

Tatăl lui, Frank, a dezvăluit pentru revista People faptul că fiul lui a murit în spital în ziua următoare şi că decesul acestuia pare să fi fost un caz de sinucidere.

El a mai spus că fiul lui nu suferea de depresie.

”Nu au existat semne în acest sens. Nu au fost semne reale”, a spus Frank Adler.

De asemenea, autorităţile nu au descoperit urme de alcool şi de droguri în organismul victimei.

Organele lui Clay Adler au fost donate şi au salvat deja vieţile unui număr de ”patru sau cinci persoane”, a dezvăluit tatăl actorului.

”Newport Harbour: The Real Orange County”, un reality-show ce prezintă vieţile unor adolescenţi bogaţi dintr-o comunitate de pe coasta statului California, a fost difuzat de MTV în 2007 şi 2008.

Acea producţie TV a fost un spin-off al popularului serial ”Laguna Beach”.

Clay Adler a jucat şi în serialul dramatic ”Make It or Break It” şi în lungmetrajul de televiziune ”The Fish Tank”.