Sari la conținut

Estimarea Waze: cât timp facem până la destinațiile de vacanță

Trasee aglomerate spre principalele destinații pentru mini-vacanța de 1 Decembrie. Automobiliștii din Capitală care doresc să se deplaseze către Brașov trebuie să își rezerve cel puțin două ore și 42 de minute pentru a parcurge distanța dintre cele două localități, indica miercuri, la ora prânzului, aplicația de navigație și trafic Waze ce numără lunar în România peste 600.000 de utilizatori.

54d09b55682ccf38a88b4568

Viteza medie de circulație a autovehiculelor pe drumurile naționale ce leagă Capitala de zece locații importante din România se situa miercuri la orele prânzului în jurul a 70 de kilometri la oră ceea ce indică o viteză acceptabilă de deplasare, ținând seamă de faptul că a început o minivacanța acordată de Guvern.

Pentru a parcurge cei 173 de kilometir care separă Bucureștiul de Brașov un șofer are nevoie de două ore și 42 de minute, informa aplicația în cazul alegerii DN1 ca traseu. Aceeași durată era necesară și pentru a parcurge cei 175 de kilometri dintre București și Bran (prin Predeal și Râșnov).

Prezența autostrăzii A2 face posibil un timp de parcurs mai mic spre Constanța, în pofida distanței mai mari. Cei 207 kilometri se parcurg în două ore și 19 minute.

Deși distanța până la Cluj este dublă comparativ cu cea spre Constanța, șoferii au nevoie de trei ori mai mult timp pentru a ajunge acolo de la București, anume de șase ore 35 de minute. Contează lucrările din zonă dar și câteva accidente sesizate de Waze.

Alte durate de parcurs sunt: Predeal 147 kilometri, două ore și 14 minute, Timișoara, 546 kilometri șapte ore, Iași, 401 kilometri, timp de parcurs cinci ore și 34 minute, Craiova, 181 kilometri, timp de parcurs trei ore și 10 minute.

Până la Veliko Târnovo în Bulgaria un automobilist avea nevoie miercuri la ora prânzului de două ore și 47 minyte pentru a parcurge cei 181 kilometri.

Situațiile se pot însă schimba cu rapiditate iar șoferii trebuie să ia cu rezerve informațiile Waze dacă acestea nu sunt actualizate de către alți participanți la trafic. Centrul |Infotrafic reporta pentru ora 11.00 aglomerație la ieșirea de pe autostrada A1 spre Rm Vâlcea dar și pe DN1 în zonele Comarnic și Bușteni.