De la basm, la realitate: Castelul de lut

Data publicării:
castel

Vă invităm în această ediție a emisiunii la poalele Munţilor Făgăraş, acolo unde se află unul dintre cele mai frumoase castele din România. Nu este însă unul obişnuit, cu prinţi şi prinţese, ci unul construit din lut şi înconjurat de... zâne.

Cine spune că basmele sunt doar pentru copii, sigur nu a vizitat Castelul de Lut din Porumbacu de Sus, un complex turistic inspirat din „Albă-ca-Zăpada”.

Castelul de la poalele Munţilor Făgăraş îi fascinează nu doar pe români, ci şi pe străini. Construcţia, ale cărei lucrări au început în anul 2014, a fost lăudată şi în presa internaţională. Mii de curioşi ajung săptămânal să o viziteze, deşi încă nu a fost inaugurată oficial.

Castelul din Porumbacu de Sus, localitate ce se află la aproape 40 de kilometri de Sibiu, este unic în România. Asta și pentru că e realizat în totalitate din materiale naturale: piatră, lut, lemn şi paie.

Cel mai greu, spun proprietarii, a fost să găsească meşteri pricepuţi. Cinci arhitecţi au lucrat la planurile castelului.

Acoperişul se aseamănă cu crestele munţilor care-l înconjoară, încăperile au aproximativ 25 de metri pătraţi şi nicio fereastră sau uşă nu sunt la fel. Toate elementele sunt realizate manual.

Curtea are aproximativ 8.000 de metri pătraţi şi este mărginită de o apă curgătoare

Proprietarul locului îşi doreşte ca până la sfârşitul anului să construiasca şi un restaurant cu acoperiş verde.

După ce complexul va fi inaugurat, va pune la dispoziţia vizitatorilor șase camere duble şi patru apartamente etajate. Şi nu în ultimul rând, diverse activităţi de timp liber, de la călărie, la plimbări cu bicicleta în natură sau tiroliană. Iar localnicii vor avea ocazia să-şi promoveze produsele.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri